Țara care introduce serviciul militar obligatoriu pentru toți tinerii de 16 ani. Fetele nu sunt scutite de armată

armata-franceza_getty

Guvernul francez plănuiește să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru toți tinerii de 16 ani. Ideea a fost lansată în timpul campaniei lui Emmanuel Macron.

Deşi Franţa a suspendat serviciul militar obligatoriu în urmă cu aproape 20 de ani, un grup de lucru creat de actualul președinte propune un serviciu naţional de o lună pentru toţi tinerii francezi începând de la 16 ani.

O parte din această perioadă obligatorie ar putea fi efectuată în condiţii de internat şi ar urma să fie consacrată activităţilor sportive, învăţării noţiunilor elementare de acordare a primului ajutor şi formării reflexelor în caz de situaţii de criză, precum şi transmiterii valorilor civice şi republicane, a subliniat generalul Daniel Menaouine, responsabil de acest raport.

În 1997, fostul preşedinte Jacques Chirac a luat decizia de a profesionaliza armata şi de a suspenda această mobilizare obligatorie.

Emmanuel Macron, născut în decembrie 1977, este primul preşedinte francez, şi deci comandant suprem al armatei, care nu a efectuat serviciul militar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente