Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Limba moldovenească”, eroare de sistem…

„Limba moldovenească”, eroare de sistem pe site-ul Comisiei Europene

Într-un răspuns pentru eurodeputatul româna Andi Cristea, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker menționează că introducerea „limbii moldovenești” pe site-ul instituției pe care o conduce, reprezintă „o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greșită în sistem”. 

În luna mai curent, europarlamentarul Andri Cristea a semnalat despre faptul că limba moldovenească, alături de cea română,  poate fi selectată ca și limbă de lucru pe site-ul Comisiei Europene, în secțiunea dedicată Consultării privind Viitorul Europei. Situația a fost remediată ulterior, Cristea solicitând la acel moment explicații și precizări din partea președintelui Comisiei Europene.

Într-un răspuns oferit în scris, susține Andi Cristea, înaltul oficial european a confirmat existența unei greșeli: „Faptul că în consultarea on-line privind viitorul Europei s-a menționat limba moldovenească este o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greșită în sistem”.

„Instituțiile Europene au datoria să transmită întotdeauna mesajul corect, indiferent de context. Situația legată de existența limbii moldovenești pe siteul Comisiei a fost o eroare administrativă corectată în timp util, dar este esențial ca asemenea greșeli să nu se repete pentru a nu legitima o serie de narative periculoase”, a comentat ulterior europarlamentarul român Andi Cristea.

Conform deciziei Curții Constituționale de la Chișinău, din decembrie 2013, limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine”, decizia conferind statut de normă constituțională Declarației de Independență a țării, adoptată în august 1991.

Hotărârile Curții Constituționale sunt executorii, iar Parlamentul are obligativitatea de a opera schimbările în legislația  națională. La patru ani de la această hotărâre însă, în art. 13 din Constituției continuă să scrie că  limba de stat este „limba moldovenească funcționând pe baza grafiei latine”, deoarece deputații nu au modificat textul legii supreme.

În prima zi în funcția de președinte al R. Moldova, 24 decembrie 2016, Igor Dodon a schimbat pe site-ul instituției prezidențiale limba de acces a paginii din română în „moldovenenască”.