Energia soarelui și a biomasei a înlocuit sobele vechi la grădinița „Izvorașul” din satul Chetrosu, Drochia

Copiii și educatorii de la grădinița „Izvorașul” din satul Chetrosu, r-l Drochia, au spus adio sobelor vechi, care le înghiţeau banii şi îi ţineau în frig. Grădinița este conectată la un sistem de încălzire pe biomasă şi de furnizare a apei calde de la energia solară.

Investiţia, în valoare de 66.950 euro, a fost posibilă datorită asistenţei Uniunii Europene realizate în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Noua tehnologie va asigura apă caldă anul împrejur şi căldură pe timp de iarnă în toate încăperile grădiniţei, de ea beneficiind cei 136 de copii şi educatori.

Dimineața, copiii înghețau de frig în grupe, iar în baie apa îngheţa în vase

Clădirea grădiniței „Izvorașul” a fost construită în anii 70, iar ulterior, din lipsă de resurse, a fost închisă ani în șir. Acum 16 ani primăria a redeschis instituția. Vechiul sistem de încălzire ieşise din funcţiune şi drept soluție temporară au fost construite sobe ce încălzeau doar câteva încăperi din  grădiniţă.

Dimineața,  copiii înghețau în sălile de grupă, deși sobarul venea din noapte să pornească focul.

Grădiniţa este una spaţioasă, cu o suprafaţă de peste 2.000 m2, multe încăperi însă nu puteau fi folosite din cauza frigului. Drept urmare, aceeași cameră era și sală de activități,  și dormitor, și vestiar.

În baie, pe timp de iarnă, apa îngheța în vase și, ca să dezmorțească un pic aerul, educatoarele erau nevoite să conecteze reșouri electrice, iar asta genera cheltuieli mari la energia electrică. Așa că, cei mici erau nevoiți să foloseasă veceul din curte, fie vară, fie iarnă.

Virozele și infecțiile se țineau lanț și, din acest motiv, unii părinţi abandonau serviciul ca să poată avea grijă de cei mici. În astfel de condiții au crescut mai multe generații de copii din satul Chetrosu.

Un proiect finanțat de Uniunea Europeană a adus energia curată la grădiniţa „Izvoraşul”

 În 2017, la grădiniţa din s. Chetrosu a demarat proiectul de construcţie a unui sistem modern de încălzire pe biomasă şi de producere a apei calde de la energia solară. Investiţiile de proiectare a noului sistem şi de achiziţionare/instalare a două cazane performante pe bază de peleţi, cu o capacitate totală de 250 kW, precum şi a setului de colectoare solare, s-au cifrat  la 66.950  euro, fonduri europene.

Comunitatea la rândul ei a investit 325.830 lei (echivalent 19.239 EURO), bani utilizaţi pentru sporirea eficienţei energetice a clădirii grădiniţei: schimbarea geamurilor, a uşilor ş.a.

Datorită noului sistem de încălzire clădirea grădiniței a prins viață. Paturile copiilor au fost mutate în dormitoare, iar în săli este mai mult spațiu pentru activități educative. De acum încolo copiii și educatorii vor putea utiliza și sala de festivități ca să organizeze spectacole sau competiții sportive.

Nici apa caldă nu mai este un lux, colectoarele solare asigurând necesarul de apă pentru sălile de baie și bucătărie.

Copiii nu îşi mai spală mâinile cu apă rece

Mariana Ciuchitu este unul dintre părinții care și-au înscris copiii la grădiniță în anul curent. Feciorul său Teodor va avea parte de condiții bune, spre deosebire de fraţii şi surorile mai mari.

„În încăperi era frig. Dimineața, mai ales în zilele de luni, îngheţai ca afară. Îmbrăcam copiii în haine călduroase, dar oricum se îmbolnăveau des”, spune Mariana Ciuchitu.

Ea îşi aminteşte cum copiii erau nevoiţi să doarmă iarna câte doi pe un pat, pentru că altfel nu încăpeau în cele câteva încăperi încălzite la sobe.

„Mă bucur că Teodor va avea condiții mult mai bune. Nu va trebui să îndure frig, se va putea spăla pe mâini cu apă caldă, iar asta înseamnă că va avea imunitate mai bună și va fi mai sănătos”, susţine femeia.

„O voi aduce cu bucurie pe Anastasia la grădință, când știu ce bine e aici. Nici nu se compară cu ce era înainte. Copiii veneau câteva zile la grădiniță, iar după asta îi tratam săptămâni în șir de viroze și angine”, povestește Anastasia Furtună, părinte.

Educatoarea Silvia Pascaru lucrează la grădiniță de 15 ani și spune că instituția nu a avut condiții atât de bune ca acum. „Noul sistem a fost testat în ultimele săptămâni ale sezonului de încălzire şi noi am „gustat” din plăcerea de a avea căldură. Copiii pot dormi în dormitoare, nu în sala de activități. Acum e cald și bine la noi”, spune educatoarea.

Noi tehnologii eco, noi copii la grădiniţă 

Valeriu Grosu a fost până nu demult sobarul grădiniței și, înainte să fie instalat sistemul de încălzire pe biomasă, își începea ziua de muncă noaptea, pe la ora 2.00.

„Tăiam lemne,  porneam focul în sobe. Înghețam de-a binelea pentru că pe coridoare era frig ca afară”. Chiar dacă efortul său era mare,  dimineața temperatura în grupe cu greu ajungea la 10-12 grade. Acum lucrurile s-au schimbat radical.  ”Cu acest sistem e cald și bine. Și pentru mine ca angajat e mult mai ușor –  stai la calculator și ai grijă de proces. Singurul efort este să torni periodic peleții în cazan și să scoți cenușa”, povestește bărbatul.

Aurelia Doschinescu, directoarea grădiniţei „Izvoraşul”, susține că sistemul de încălzire a fost testat pe parcursul lunii aprilie și că economiile sunt evidente. ”Până acum cheltuiam foarte mulţi bani pe lemne, cărbune și pe electricitate și era cald doar în câteva încăperi. De acum înainte, cu acești bani vom putea încălzi bine toată suprafaţa instituției”, spune directoarea.

Ion Prodan, primarul satului Chetrosu afirmă că acest proiect este unu foarte bun pentru sat și pentru copiii care frecventează grădinița „Izvorașul”. „Uniunea Europeană ne-a oferit posibilitatea să realizăm ceea ce ne doream demult – să oferim condiții mai bune și pentru copii și pentru angajații care activează în cadrul instituției”, spune primarul.

Grădinița „Izvorașul” e una din cele două instituții care activează în satul Chetrosu, localitate cu o populație de peste 5.000 de persoane. Pe listele instituției se numără 112 copii. După renovare, administrația are multe cereri de la părinții din sat, iar pentru a le satisface pe toate va trebui să amenajeze și celelalte spații din clădire.

În prezent, 236 de grădiniţe, şcoli, centre de sănătate sunt racordate la sisteme de încălzire pe biomasă cu susţinerea Uniunii Europene în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect realizat în 2015-2018, cu un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului (2011-2014) ce a avut un buget total de 14,56 milioane euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane euro) şi PNUD (560 000 euro).

Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.