Pavel Filip la Washington: „Suntem fermi pe direcția europeană și euroatlantică”

Evoluția relațiilor moldo-americane în domeniul securității regionale a fost evaluată astăzi la întrevederea dintre prim-ministrul Pavel Filip și conducerea Subcomitetului pentru Europa și Securitate Regională din cadrul Senatului SUA, Ron Johnson și Chris Murphy.

Premierul a exprimat recunoștință pentru înregistrarea în Camera Reprezentanților a rezoluției privind impulsionarea relațiilor RMSUA, dar și a rezoluției depuse în Congresul SUA, prin care sunt susținute eforturile Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei în asigurarea integrității teritoriale.

Totodată, potrivit unui comunicat al Guvernului, Pavel Filip a mulțumit SUA pentru susținerea în cadrul Adunării Generale ONU a proiectului rezoluției privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Efortul este îndreptat spre a găsi soluții pentru conflictul transnistrean, iar fără prezența armatei ruse în regiunea transnistreană acest lucru este mai ușor de realizat”, a spus Pavel Filip.

Premierul a precizat că pe parcursul ultimilor doi ani au fost înregistrate mai multe progrese pe dimensiunea transnistreană: a fost asigurată interconectarea comunicațiilor electronice, au fost rezolvate o serie de probleme a școlilor cu predare în limba română din regiune, s-a reușit apostilarea diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior din Tiraspol, a fost asigurat accesul fermierilor la terenurile agricole din zona de securitate și oferită posibilitatea de intrare în traficul internațional a mașinilor cu numere de înmatriculare transnistrene.

Referindu-se la relațiile moldo-ruse,  premierul a menționat că acestea rămân complicate, iar Moldova își dorește să aibă cu Federația Rusă o relație corectă, bazată pe respect reciproc.

Pavel Filip a precizat că în ultima perioada popularitatea parcursului pro-occidental este în creștere, 60% din populație se pronunță pentru direcția pro-occidentală și 34% – pentru calea pro-rusă.

„Suntem fermi pe direcția europeană și euroatlantică. Republica Moldova are însă nevoie de suportul SUA pentru a face această cale ireversibilă”, a subliniat Pavel Filip.

Oficialii americani au apreciat progresele înregistrate pe dimensiunea transnistreană și au reconfirmat sprijinul pentru parcursul occidental al Republicii Moldova și pentru implementarea agendei de reforme.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.