Poporul gândește // Nu votăm politicianul care are multe pancarte și face agitație

L-am găsit pe al treilea avocat al campaniei noastre, Petru Cenușă, în plină muncă, în grădină. Dădea cu sapa și intenționa să mai ude niște legume. Pentru că are 62 de ani și, de curând, cererea pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă a fost acceptată, bărbatul era-n toane bune.

La protestul de duminică, bărbatul nu a reușit să ajungă, însă a lăudat oamenii care au ieșit în stradă. Petru se miră cum de atâta lume a ieșit pe căldură mare. „Ei văd nedreptățile. Oamenii spun că: „dacă Năstase a cucerit Primăria el trebuie să fie la primărie, pentru un an de zile”. Noi să alegem iarăși? Ei au de gând să organizeze alte alegeri și iarăși cheltuieli? Așa nu!”, spune apăsat Petru Cenușă.

„Unele partide politice credeau că o să câștige Ceban. Nu se gândeau că o să câștige Năstase. Acum e un haos și un dezmăț ce se întâmplă. E o încurcătură și îi pun bețe în roate lui Năstase, prin decizia judecătoarei.”

Din acest motiv, avocatul campaniei „Poporul gândește”, Petru Cenușă, recomandă ca judecătorii să fie testați anual. „Ședințele de judecată să nu mai fie făcute de oameni din domeniul dreptului. Președintele judecății și cei doi din părți să fie din alte sfere – un tractorist, o mulgătoare, un deputat și tot așa.”

Un alt aspect interesant despre care vorbește Petru sunt cheltuielile pe agitația electorală. „Nu o să-l votăm pe politicianul care are multe pancarte și face agitație, pentru că distruge țara. De exemplu, așa, cum face Igoraș. Noi suntem împotriva politicienilor ca el. E vorba de bani mari! Cui trebuiesc aceste panouri?”, se întreabă avocatul campaniei.

De asemenea, conform spuselor lui, deputații sau consilierii din primării, care se duc la întâlnire cu alegătorii și promit multe lucruri, nu procedează corect. „Oamenii se adresează la deputați: tu pune în locul tău unul tânăr, unul nou, care va face primii pași în carieră. Dar matale trebuie să dai darea de seamă și să ne spui ce-ai făcut tu în toți acești ani. Nu-mi spune ce vei face”, spune Petru, menționând că alți deputați nici atât nu fac, pentru că împart ziare și împânzesc orașul cu postere și bannere, așa cum a făcut candidatul la alegerile locale din partea PSRM, Ion Ceban.

„De ce vedem doar rău?”

Lumea s-a dezis de politică, s-a săturat și nu este cointeresată de ea. Așa crede Petru. Mai mult, oamenii nu mai merg la votare pentru că și-au pierdut încrederea. „Nu se procedează așa! Mai ales `nevoastră, care sunteți bătrâni. Dar și cei tineri care sunt viitorul țării, tineri cu studii, care au ros pantalonii la învățătură.”

Enlarge

MG_0753
Prima întâlnire dintre avocații campaniei „Poporul gândește”

Petru Cenușă o singură dată a lipsit de la vot: atunci când a fost referendumul anti-Chirtoacă. „Pare-mi-se că a făcut băietanul ceva, dar ei nu au reușit să-l pună la închisoare. Dar eu văd lucruri pozitive în activitatea lui Chirtoacă. Eu le zic la țărani: oameni buni, nu vă amintiți cum s-a suit pe stâlpul acela, chiar dacă era primar? L-a dat jos pe băiatul acela, i-a dat un locușor de trai, de lucru. E un fapt eroic. De ce vedem doar rău? De ce să nu vedem și bine”.

Detalii despre cazul menționat mai sus, aici.

Astăzi, la ora 16:00, va avea loc cea de-a doua întâlnire a avocaților campaniei „Poporul gândește”. Persoanele interesate de a participa în această campanie sau care doresc să ne sugereze candidați potriviți, ne pot scrie pe mailul [email protected] sau ne pot apela la numărul de telefon +373 78202961.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.