„Există o parte a istoriei pe care oamenii nu o cunosc sau nu vor să o cunoască”

Interviu cu Andrew Baker, reprezentantul personal al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Italiei privind Combaterea Antisemitismului

— Dle Baker, ce întâlniri aţi avut aici, în R. Moldova?

— Aceasta este o vizită pe care am făcut-o ca urmare a celei din februarie anul trecut, în calitate de reprezentant personal al preşedintelui OSCE pentru combaterea antisemitismului. Accentul vizitei de anul trecut a fost planul de acţiuni pe care l-a adoptat Parlamentul în raport cu problemele legate de abordarea Holocaustului. A fost făcut public un raport după vizita mea de atunci şi aceasta este o oportunitate de a vedea cum au progresat lucrurile. De data aceasta, pe parcursul vizitei efectuate în Moldova, am avut întrevederi cu diferiţi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti şi ai ONG-urilor. Mai precis, am discutat subiecte care ţin de combaterea antisemitismului, de învăţământ, de educaţie, precum şi de comemorarea victimelor Holocaustului. Am avut o întrevedere cu Ambasadorul cu Misiuni Speciale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova, Ion Stăvilă, dar şi cu reprezentanţi din cadrul Biroului Relaţii Interetnice. De asemenea, am avut o cină oficială în timpul căreia am discutat aceleaşi subiecte cu mai mulţi ambasadori – ambasadorul SUA în R. Moldova, ambasadoarea Italiei în R. Moldova, ambasadorul României şi, bineînţeles, am discutat şi cu şeful misiunii OSCE. Am mai avut întâlniri cu ministra Culturii, Educaţiei şi Cercetării, cu care am discutat subiecte ce ţin de cultură şi educaţie. De asemenea, am avut întrevederi în cadrul Parlamentului cu reprezentanţi ai Comisiei pentru drepturile omului şi relaţii interetnice şi cu secretarul de stat de la Ministerul Justiţiei.

— Pe ce s-a pus accentul în cadrul discuţiilor pe care le-aţi purtat în acest an în R. Moldova?

— Principalele teme de discuţie au fost educaţia – ce s-a făcut atunci când vine vorba de schimbări în programa şcolară şi, de asemenea, formarea pentru cadrele didactice care să predea istoria Holocaustului. Alte discuţii s-au axat pe planurile de a deschide un muzeu, care ar reflecta în detaliu viaţa evreilor de aici, dar, bineînţeles, şi partea care ţine de evenimentele Holocaustului. Acest subiect a fost abordat atât cu liderii comunităţii evreieşti, cât şi cu ministra Babuc. Cu reprezentantul comunităţii evreieşti am discutat situaţia sinagogii Rabbi Ţirilson, care a fost principalul subiect de discuţie pe parcursul vizitei de anul trecut. Pe lângă alte subiecte care sunt în portofoliul meu şi pe care le-am abordat, ne-am referit şi la aplicarea în practică a definiţiei de lucru a antisemitismului.

— În legătură cu vizita dvs. anterioară în R. Moldova, în ce măsură aceasta a fost urmată de implementarea recomandărilor pe care le-aţi făcut?

— În privinţa recomandărilor, una ţinea de Ministerul Educaţiei şi presupunea ca acesta, împreună cu comunitatea evreiască şi societatea civilă, alte structuri şi organizaţii, să revizuiască programa şcolară, să o ajusteze corespunzător şi să asigure profesorii cu formarea corespunzătoare, ca ei să poată să predea aprofundat subiectele legate de Holocaust. Astăzi, sunt deja aproximativ 200 de profesori care au fost instruiţi pe această temă, cu asistenţa organismelor internaţioale. Am mai discutat planurile referitoare la crearea unui muzeu şi la sfârşitul lunii trecute, ministra Culturii, Educaţiei şi Cercetării a transmis o scrisoare la adresa preşedintelui comunităţii evereieşti, unde au fost detaliate planurile referitoare la crearea muzeului, inclusiv crearea unui grup de lucru care să definitiveze procesul propriu-zis. Aceasta este o continuare a recomandărilor anterioare. Ulterior, era vorba despre implicarea Guvernului în comemorarea zilei Holocaustului. Există un anumit progres, se comemorează, deşi noi am sperat, în urma discuţiilor de anul trecut cu speakerul Andrian Candu, că va fi organizată o şedinţă parlamentară care ar comemora această dată. Se pare că aceasta nu s-a întâmplat, deşi guvernul este mai activ în promovarea acţiunilor ce ţin de comemorare. De asemenea, anul trecut era o problemă şi recomandarea a fost să fie găsită o soluţie referitoare la sinagoga Rabbi Ţirilson şi anul acesta se pare că s-a găsit un numitor comun.

— Ce decizie s-a luat în privinţa aceasta?

— Din câte înţeleg, era vorba de un aranjament privind perfectarea actelor ce vizează dreptul de achiziţie a locului şi este stabilit un termen limită până la mijlocul lunii acestea, cu pregătirea tuturor permiselor de construcţii pentru clădiri şi aşa mai departe. Asta era cumva o parte componentă a înţelegerii pentru a continua cu achiziţia. Guvernul şi Agenţia Proprietăţii Publice au ajuns la această înţelegere şi au planuri ambiţioase în ce priveşte reconstrucţia clădirii cu scopul de a servi ca sinagogă, ca centru comunitar. Eu presupun că va dura câţiva ani până se va finaliza construcţia, dar planurile pentru moment sunt acestea.

— Autorităţile au alocat finanţe pentru acest muzeu? Lecţiile de care spuneaţi, pentru profesori, au fost accesibile şi pentru cetăţenii din stânga Nistrului?

— În discuţiile noastre nu am abordat aceste detalii şi nu ştiu dacă este buget sau nu pentru muzeu. Din scrisoarea ministrei Babuc reiese că odată ce va fi creat muzeul, Ministerul va acoperi cheltuielile operaţionale, cum ar fi cele pentru personal, întreţinere şi aşa mai departe. Dar nu se spune nimic despre buget pentru construcţie sau renovare. Şi acum, dacă mă uit la alte exemple, lucrul care pare cel mai important e să începi. După asta îţi dai seama de restul. Şi, ca exemplu concret, acest muzeu foarte sofisticat şi mare din Polonia exact aşa a început – nimeni nu ştia de unde vor veni banii, dar au început şi apoi lucrurile s-au aranjat. Cu muzeul din Bucureşti e la fel – la început aveau doar clădirea disponibilă şi nu erau bani pentru reconstrucţie, renovare etc. Îndată ce au început să lucreze în acest sens, lucrurile au început şi ele să se mişte şi cred că banii au început să vină.

— După ultima dvs. vizită aici, câteva monumente evreieşti au fost vandalizate. Cum vedeţi acest lucru? Nu consideraţi că guvernul depune eforturi insuficiente pentru educaţie?

— Nu ştiu dacă putem să facem o corelaţie între aceste incidente cu progresul sau regresul în educaţie. Dar se pare că sunt breşe în ceea ce priveşte colectarea de date sau informaţii despre cazurile sau întâmplările ce poartă caracter antisemit. Noi suntem de părere că fiecare ţară trebuie să colecteze asemenea date, dar asta nu se întâmplă aici. De exemplu, la Biroul Relaţii Interetnice ni s-a spus că sunt foarte puţine cazuri scoase la iveală, pentru că şi la ei ajunge greu informaţia legată de crime pe bază de ură. Pentru mine e greu să cred că aceste cazuri sunt atât de puţine, întrucât ştiu că în fiecare societate ele există.

— Aţi abordat în cadrul vizitei dvs. şi chestiunea privind restituirea proprietăţilor evreieşti…

— Este vorba de un subiect sensibil pentru guvernul R. Moldova. Asta a fost o problemă practic în toate ţările Europei Centrale şi de Est – ce se întâmplă cu propietăţile care au fost luate după acest proces de privatizare. Au fost făcute mai multe declaraţii comune prin care ţările şi-au asumat anumite angajamente şi Moldova este parte a unei asemenea declaraţii. Este vorba despre recunoaşterea acţiunilor Holocaustului şi de rambursarea sau restituirea proprietăţilor, ori asigurarea unor compensaţii. Accentul se pune pe restituirea proprietăţilor comune, cum ar fi sinagogile sau şcolile. Noi am abordat acest subiect în majoritatea ţărilor şi undeva s-a ajuns la nişte aranjamente cu privire la restituirea unor proprietăţi şi plata compensaţiilor pentru altele. Acestea sunt, în esenţă, nişte căi, nişte mijloace de a sprijini restabilirea vieţii evreieşti în ţările respective şi, de asemenea, este un sprijin şi pentru restaurarea patrimoniului evreiesc, cum ar fi protejarea şi restabilirea cimitirelor evreieşti. În multe ţări, bineînţeles, procesul ăsta de restituire a proprietăţilor evreilor se percepe cumva ca o restituire în paralel şi a proprietăţii altor confesiuni sau religii. Eu am rugat Guvernul ca cel puţin să iniţieze discuţii în acest sens.

— Revenind la istorie, inclusiv localnicii basarabeni au participat la furturi şi acţiuni violente asupra evreilor. Dvs., fiind şi rabin, cum vă explicaţi această atitudine?

— Cred că aceasta este o chestiune controversată şi o problemă pentru toate ţările care s-au ciocnit cu Holocaustul. Adevărul este că fără Germania, fără maşina nazistă, Holocaustul nu ar fi avut loc. În acelaşi timp, se poate spune că fără colaborarea localnicilor, cel mai probabil, acest fenomen nu ar fi avut asemenea amploare şi nu ar fi fost atât de tragic. Am avut o lungă luptă pentru ca guvernele să recunoască participarea statelor pe care le reprezintă în asta. De exemplu, feţe oficiale din Franţa au fost responsabile pentru deportarea a 70 000 de evrei din ţară, dar ei au recunoscut acest lucru abia în 1995. Sau, alt exemplu, atunci când germanii au venit în Austria, au fost primiţi cu mare entuziasm şi au avut loc acte punitive faţă de poporul evreu în Austria mult mai grave decât cele care aveau loc în Germania. Austria nu şi-a asumat această responsabilitate oficial până în 1995, la 50 de ani după acele evenimente. Şi mai cunoaștem realitatea din lumea comunistă. În Uniunea Sovietică se spunea că evreii erau cetăţeni sovietici pe care i-au ucis fasciştii, dar nu se spunea despre detalii ale unei direcţii mai restrânse, care ar fi arătat că anume evreii erau victimele. Mai e şi vecinul dvs., România. În 2003, preşedintele român Ion Iliescu a spus că singurul loc în care Holocaustul s-a petrecut în România a fost pe teritoriul controlat de unguri, ignorând complet ceea ce s-a petrecut în restul teritoriului ţării – deportarea din România a cel puțin 250.000 de evrei. Anume aceste fapte şi întâmplări au dus la crearea unei comisii istorice.

— Care este scopul acestei comisii?

— Ideea creării acestei comisii a fost să spună că, uite, asta e ceea ce s-a întâmplat aici şi asta este responsabilitatea pe care noi o avem. Ţin minte ce s-a întâmplat după ce raportul a fost publicat – Ion Iliescu a părăsit fotoliul de preşedinte şi implementarea acelui raport a trecut pe mandatul lui Băsescu. Am avut o întrevedere cu preşedintele Băsescu, atunci când a făcut o vizită în SUA, la Washington, unde a vizitat şi Muzeul Holocaustului. După vizita de la muzeu, unde a văzut inclusiv fotografii despre ce s-a întâmplat atunci în România, a ţinut o conferinţă de presă, în mare parte în faţa mass-mediei din România. Avea pregătit un discurs, dar l-a pus deoparte pur şi simplu şi a început să vorbească. A spus: „Am văzut fotografiile. Noi am făcut-o”. Folosesc asta ca un exemplu, pentru că consider că este o parte de istorie pe care oamenii nu o cunosc sau nu vor să o cunoască. Şi aceasta e o mare problemă, dar pe care eu cred că putem să o rezolvăm ca urmare a educaţiei, a creării muzeelor şi aşa mai departe.

— Ce au de spus în atitudinea oamenilor unii faţă de alţii aceste părţi ale istoriei despre care nu cunosc?

— E o întrebare mai complicată. Această interdependenţă între înţelegerea istoriei Holocaustului şi combaterea intoleranţei e una care persistă de fapt în mai multe societăţi azi. Multe ţări îşi declară atât separat, cât şi în cadrul forumurilor cum este OSCE, angajamentul de a promova studierea istoriei Holocaustului, care este de fapt un exemplu de cum ura fără control poate duce efectiv la genocid. Ceea ce începe cu cuvinte poate avea această terifiantă consecinţă. Aici ar fi importante acţiunile pe această direcţie, pentru a învăţa o istorie adevărată a Moldovei, pentru a face să se vorbească despre lucrurile care au avut loc aici. Ar fi o lecţie adiţională pentru a înţelege antisemitismul şi până unde ar putea să ducă aceasta. Şi e o lecţie universală despre unde, în general, te poate duce ura.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă