Ministrul de interne anti-imigraționist al Italiei a spus în cursul unei vizite în Libia că a propus înființarea unor centre de recepție la granițele sudice ale Libiei, pentru a stăvili fluxul de migranți care traversează Marea Mediterană în drum spre Italia. Matteo Salvini, al cărui partid a promis în campanie să oprească sosirile de africani și să-i deporteze pe cei aflați deja în Italia, nu a spus în care țări anume ar urma să fie amplasate centrele de triere. Vorbind în compania unui oficial guvernamental libian, Salvini a spus că centrele ar folosi atât Italiei, cât și Libiei. Libia a fost principala poartă de ieșire din Africa pentru migranții care încearcă să ajungă în Europa pe mare, după ce rutele prin Turcia au devenit mai greu de folosit în urma unui acord al turcilor cu UE.
Ministrul italian de interne a propus înființarea unor centre de recepție la granițele sudice ale Libiei
Cele mai citite
1