Ştiri

Sursa imaginii: mei.gov.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

09 Iul. 2020 / 11:19

Restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale pentru transportul de mare tonaj

Circulaţia mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 de tone pe drumurile naţionale cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic este interzisă în intervalul orelor 10:00-20:00 în zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depăşeşte 30 de grade Celsius.

Ministerul Economiei şi Infrastructurii informează că restricţiile instituite nu se referă la vehiculele care efectuează transportul de pasageri, unităţile care transportă animale vii şi produse perisabile de origine animală şi vegetală, cele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor sau antrenate la prevenirea, lichidarea situaţiilor excepţionale, vehiculele antrenate la reabilitarea drumurilor în limitele şantierelor de construcţie.

Restricţionarea circulaţiei rutiere are scopul de a preveni deteriorarea îmbrăcămintei rutiere pe drumurile publice în condiţiile unor temperaturi înalte ale aerului.

Comentarii