Alegeri în Turcia. Recep Erdogan a câştigat din primul tur alegerile prezidenţiale 

Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Foto: Murat Cetinmuhurdar / Handout / Anadolu Agency

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial, conform rezultatelor anunţate de presa de stat turcă, dar principalul adversar, Muharrem Ince, denunţă nereguli electorale.

Recep Tayyip Erdogan, susţinut de Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator), a obţinut 52,6% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 96% din buletinele de vot, scrie mediafax.ro.

Principalul adversar al lui Recep Erdogan, Muharrem Ince, unul dintre liderii Partidului Popular Republican (CHP, centru-stânga), a obţinut 30,7%.

Selahattin Demirtas a obţinut 8,04%, iar Meral Aksener 7,43%
Recep Erdogan şi-a proclamat victoria, afirmând că rezultatul este expresia puterii democraţiei turce.

În schimb, Muharrem Ince a denunţat nereguli electorale, semnalând că nu au fost numărate toate buletinele de vot. El le-a cerut observatorilor trimişi de partidul său să nu părăsească secţiile de votare.
Prezenţa la urne a fost de 87%.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente