American, condamnat pe viață, după un jaf în urma căruia s-a ales doar cu 4 dolari

Un bărbat din Florida a fost condamnat la închisoare pe viață, pentru omor din culpă. În urma jafului, criminalul s-a ales doar cu 4 dolari.

Erron Coleman, în vârstă de 27 de ani, a pledat vinovat, fiind condamnat pentru o omor din culpă. Procurorii au informat că suspectul principal, alături de complicele său Devonte Hanford au atacat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care ieșise din barul în care lucra pentru a arunca gunoiul.

Cei doi au vrut doar să-l sperie pe tânăr cu un pistol și să-i fure portofelul, însă Coleman a apăsat de 2 ori pe trăgaci, nimerind victima în cap. Rănile i-au fost mortale.

Astfel, Erron Coleman a primit închisoare pe viață, iar complicele său a fost condamnat la 20 de ani, la începutul lunii iunie.

Sursa: Stirileprotv.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.