Linkuri accesibilitate

Kievul a extins lista organizaţiilor şi persoanelor din Rusia supuse sancţiunilor


Guvernul de la Kiev a actualizat lista entitităților din Federația Rusă supuse sancțiunilor din cauza anexării pensinsulei Crimeea și a sprijinului oferit de autoritățile de la Moscova separatiștilor din estul Ucrainei. Astfel, pe listă au fost incluse 30 de instituții juridice și 14 persoane fizice.

În total, este interzisă intrarea pe teritoriul țării pentru aproape 1.800 de persoane și peste 750 de întreprinderi. De această dată în listă au fost incluse partide și entități politice care s-au implicat în organizarea alegerilor prezidențiale ruse în Crimeea. Este vorba de Comisia Electorală de la Moscova, Partidul „Rusia Unită”, Partidul Liberal Democrat din Federația Rusă, Partidul Comuniștilor etc.

Din aprilie 2014, când au început primele ciocniri între separatiștii din estul Ucrainei și trupele guvernamentale au fost ucise peste zece mii de persoane.

XS
SM
MD
LG