Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare pentru abuz în serviciu

dosarul-lui-liviu-dragnea-instanta-suprema–asteptata-sa-pronunte-astazi-solutia-in-dosarul-presedintelui-parlamentului-roman-1529568121

Instanţa supremă a României a pronunţat, joi, sentința în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Totodată, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Magistraţii instanţei supreme au constatat încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei românești, scrie mediafax.ro

Procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar. În cazul lui Liviu Dragnea, DNA a solicitat până la 7 ani şi 6 luni de detenţie, dar şi anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului.

În ceea ce o priveşte pe fosta soţie a lui Liviu Dragnea, procurorii au renunţat la acuzaţii, întrucât aceasta a achitat prejudiciul.

Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu.”

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fosta soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.

În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că „în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente