Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Guvernul a aprobat mai multe…

Guvernul a aprobat mai multe modificări la Codul Penal

 Cabinetul de miniștri a aprobat Proiectul de lege privind modificarea și completarea Codului Penal, prezentat de ministra Justiției, Victoria Iftodi.  Prin urmare, unele articole din Codul Penal al R. Moldova vor fi modificate, dar, totodată, urmează să fie incluse și alte articole noi.

Au fost incluși și delimitați doi termeni noi utilizați în Codul Penal: „medic” și „lucrător medical”. Prin urmare, CP a fost completat cu art. 134 (14) și 134 (15) cu următorul cuprins:
Articolul 134 (14) Medic. Medic, în sensul art. 160, 161 și 213, este persoana care întruneşte condiţiile stabilite la art. 4 din Legea nr. 264-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic.

Articolul 134 (15) Lucrător medical. Lucrător medical, în sensul art. 212 alin. (4) și art. 213, este orice altă persoană, cu excepţia medicului şi medicului rezident, care are studii medicale şi calitatea de angajat al unei instituţii medicale publice sau private şi care prestează populaţiei servicii de sănătate, definite prin Legea nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului.

Au fost completate și modificate următoarele articole:

Din Art.166 (1) Tortura, tratamentul inuman sau degradant au fost excluse amenzile în calitate de pedeapsă alternativă (achitate în unități convenționale). Altfel spus, „cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane”, va fi pedepsită strict cu închisoarea.

Art. 246 (2) Falsificarea şi contrafacerea produselor a fost completat cu un nou alineat, care presupune că, „persoana care a falsificat anumite produse, în scop de comercializare fără documente de însoţire, provenienţă, calitate şi conformitate”, este liberată de răspundere penală dacă a contribuit activ la descoperirea sau contracararea infracţiunii prin autodenunţare, denunțarea și facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit sau au contribuit la săvârșirea infracțiunii.

Art.257 Executarea necalitativă a construcţiilor. Din alineatul (2) „Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor, se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 550 unităţi convenţionale, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4 000 la 6 000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice”, a fost exclusă sintagma „în cazul în care aceasta poate afecta rezistența și stabilitatea construcțiilor”, care diminuaposibilitatea prevenirii construcţiilor neautorizate, executate cu încălcarea condiţiilor tehnice, a căror efecte, nu ar putea fi semnalate imediat.

Totodată, proiectul de lege prevede completarea Codului Penal cu unele articole noi:

Art. 222 (1) Cruzimea față de animale.  Noul articol din CP prevede că persoanele care au cauzat mutilarea sau moartea animalelor vor fi sancționate cu o amendă în mărime de la 25 000 de lei la 37 500 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la un an.

Noile prevederi includ o pedepasă mai aspră în următoarele cazuri:
– tratarea cu cruzime a animalelor în mod public sau în prezența minorilor;
– săvârșirea faptei de către o persoană responsabilă de îngrijirea, protecția și bunăstarea animalelor sau care se ocupă de dresajul sau cu tratarea medicală a acestora;
– torturarea animalelor prin metode sadice.

Art. 246 Limitarea concurenţei libere, prevede răspunderea penală pentru limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal. Respectiv, în prezent, aplicarea politicii de clemenţă prevăzută de Legea concurenţei, nu reprezintă un factor motivant pentru agenţii economici în cauză, având în vedere că în orice situaţii, fără excepţii, aceştia fiind parte la un acord ilegal ce limitează concurenţa, urmează a fi atraşi la răspundere penală, conform prevederilor din CP.