O expoziție inedită „Patrimoniul salvat”, ce va prezenta obiecte confiscate pe parcursul anilor de organele de drept ale Republicii Moldova, inclusiv cele reținute la diferite posturi vamale, va fi inaugurată joi, 21 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
Exponatele reprezintă o varietate largă de obiecte: icoane pictate pe lemn, icoane turnate în bronz, podoabe, monede, decorații, piese de argintărie laică și religioasă etc.
În expoziție sunt incluse și câteva loturi de obiecte cărora li s-a asigurat expertiza, evaluarea, evidenţa şi care așteaptă deciziile organelor de drept referitoare la soarta lor, care vor fi prezentate Comisiei interdepartamentale pentru stabilirea destinaţiei ulterioare.
Acestea sunt cunoscute publicului din presa periodică, dar foarte puțină lume a avut posibilitatea să le vadă.
Astfel, vor fi prezentate piesele din lotul reținut de autoritățile vamale din Amsterdam, care conform actelor provenea din Republica Moldova, dar și un eșantion mare de obiecte antice și bizantine, reținut în februarie 2017 la postul vamal Leușeni alcătuit din vase de lux din sticlă, ceramică, statui, monede grecești și romane din argint și bronz, romane, etc,