/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Noi explozii, ajutor UE și pericol atomic. Stefanciuk a semnat legea mobilizării

Iulia Budeci, prezentator ȘTIRI TV8: „Să debusoleze societatea... Acesta este scopul unor instituții media”

missing
18 iunie 2018, ora 16:52

TV8.md: „Un an de TV8. Cum a fost acest an pentru tine?”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „A fost un an dificil, dar în acelaşi timp, remarcabil. Am avut timp să analizez, să aleg calea pe care o voi continua alături de TV8. Mi-am spus că „trebuie să renunţ la trecut, cu recunoştinţă şi respect să renunţ la TV7 şi să merg doar înainte”. TV8 mi-a oferit speranţa şi credinţa că ceea ce facem e corect şi întreaga redacţie, care mi-e ca o familie, va învăţa din propriile greşeli, va creşte şi va progresa.”

TV8.md: „Primul jurnal, În direct. Ți-l mai amintești?”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „Desigur. Adesea îmi amintesc de primul jurnal în direct, pentru că nu s-a întâmplat atât de demult. Responsabilitatea a prevalat asupra emoţiilor. Îmi amintesc foarte bine de prima zi la masa de prezentator. Atunci am înţeles cât de mult am de lucrat ca spectatorul să fie de partea mea. Cea mai mare recompensă dar şi responsabilitate e atunci când spectatorul te crede.”

TV8.md: „Cum trebuie să fie un prezentator de știri ca să placă telespectatorilor?”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „Cred că un prezentator de știri nu ar trebui să placă, el trebuie să predispună spectatorul. Noi suntem oameni, avem şi noi propriile emoţii, ne simţim incomod din cauza unor subiecte, ne este dificil să vorbim în direct despre evenimentele triste ce au avut loc, dar asta ne este datoria. Prezentatorul pentru mulţi este o primă sursă, de aceea e important să înţelegi subiectul despre care vorbești, să nu fii doar „o statuie vorbitoare”.”

TV8.md: „Dacă ar fi să alegi să prezinți o emisiune, despre ce ar fi aceasta?

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „Despre oameni, pentru oameni. Nu vă spun toate secretele, dar cu siguranță scopul meu e să fac o emisiune în care fiecare va putea găsi răspunsuri la întrebările ce-l preocupă. O emisiune care va oferi posibilitate spectatorului să înveţe, să creadă în propriile forţe, să zâmbească, să se descopere pe sine şi să se motiveze. O emisiune utilă, atât.

TV8.md: „Ce părere ai despre situația presei din Moldova?”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „Presa din Moldova îmi pare un covor pestriţ. Din cauza multitudinii de „ornamente”, spectatorul, cititorul se pierde în presupuneri. Oamenii au încetat să mai facă diferenţa dintre realitate şi ficţiune. Din păcate, acesta e principalul scop al unor instituții media – să debusoleze societatea, să distorsioneze adevarul. Adesea sunt întrebată „e adevărat că …”. Se ajunge până la absurd. Am un respect profund pentru investigaţiile jurnalistice, pentru un material de calitate, bine argumentat şi gândit. Respect jurnaliştii care nu şi-au pierdut priceperea de a lucra obiectiv şi înţeleg cât este de dificil să-ți urmezi anumite principii. Obiectivitatea şi calitatea, iată ce-i lipseşte spaţiului nostru informaţional.

TV8.md: „Dacă nu ai fi prezentator de știri, ce ai fi?”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „O soţie cuminte care ar face friptura la cină, iar ziua ar privi seriale. Glumesc. Niciodată nu mi-a fost frică să încep de la zero. Îmi place să comunic cu lumea, hai să spunem lucrurilor pe nume – îmi place să vorbesc mult, nu mă pot afla toată ziua într-un spaţiu închis. Munca la birou cu un program de la 09:00 la 18:00 sigur nu este pentru mine. Nu exclud că voi scrie și o carte despre propriile „eşecuri culinare”.

TV8.md: „Cum arată vacanța ta perfectă?”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: „Pentru mine, vacanţa perfectă nu include în sine opţiunea „all inclusive”. Prefer să merg într-o călătorie cu corturile sau să fac un tur prin sătucurile europene, să gust din bucatele tradiţionale, să mă opresc în locurile cu un specific aparte şi să merg mult, mult, mult pe jos. E un soi de turism romantic. Niciodată nu am înţeles entuziasmul unei vacanţe cu destinații exotice, unde tot ce trebuie să faci e să te dai cu o loțiune de plajă și să te întorci de pe o parte pe alta pe şezlong.

TV8.md: „Povestește-mi despre pasiunile tale.”

Iulia BUDECI, prezentator știri TV8: Soţul meu ar fi avut un răspuns scurt la această întrebare – shopping. Ba nu, nu – mobilă pentru grădină şi câinii de rasă Corgi. De fapt cea mai mare pasiune a mea este jobul. Pot discuta la nesfârşit despre felul în care scriu colegii noştri de peste hotare, cum ar arăta la ecran o anumită grafică, apoi să mă contrazic până la epuizare care plan în emisie va fi mai potrivit şi cu ce să încep buletinul. Însă, multe dintre aceste aspecte le încredinţez colegilor mei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram