Profesorii din Chișinău vor primi un ajutor material de 500 de lei

edu_10_59686200

Profesorii din Capitală vor beneficia de un ajutor material unic de 500 de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi Consiliul Municipal Chişinău.

Banii sunt destinați pentru procurarea materialelor didactice și a rechizitelor de birou strict necesare pentru asigurarea calității serviciilor educaționale pe durata septembrie-decembrie 2018.

De acest ajutor vor beneficia 6600 de profesori, iar suma totală alocată de la bugetul local va fi de 4,2 milioane de lei din soldurile formate la data de 1 ianuarie 2018, scrie timpul.md.

În anul de studii 2017-2018, în Chișinău a fost un deficit de 521 de pedagogi. În nota informativă la hotărârea Consiliului Municipal se arată că deși salariile cadrelor didactice au crescut anual cu 8-10 la sută, acestea rămân mai mici decât salariul mediu pe economie. Astfel, retribuția de funcție pentru specialiștii cu studii medii de specialitate a fost în anul trecut de studii de 2983 de lei pe lună, ia pentru cei cu studii superioare – 3289 de lei.
În același timp, dascălii au nevoie în permanență de materiale didactice speciale pentru a se perfecționa în permanență, ceea ce implică și cheltuieli suplimentare din bugetul familiei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente