Când investigaţiile schimbă şefi şi răstoarnă guverne

Riscurile meseriei de jurnalist de investigaţie sunt tot mai mari. Doar în 2017, au fost omorâţi 65 de jurnalişti, iar alte sute s-au confruntat cu ameninţări şi intimidări. ZdG a discutat cu jurnalişti din diferite state care au rezistat în timp presiunilor guvernului, piedicilor „cu caracter personal”, nu au cedat în condiţiile lipsei accesului la informaţii şi au reuşit să facă jurnalism de investigaţie acolo unde corupţia şi manipularea tindeau să îngroape libertatea, democraţia şi statul de drept.

„Mi-am început cariera în jurnalism la biroul meu de acasă, scriind pentru cotidianul Delo din 1993. M-a interesat dintotdeauna să aflu despre greşelile din viaţa oamenilor „puternici”. În 1996, am relatat despre vânzarea suspectă a radarelor şi echipamentelor pentru controlul traficului aerian de către Siemens în timpul embargoului ONU, în care a fost implicat şi cancelarul german, Helmut Kohl”, aşa se prezintă jurnalistul care a răsturnat din fotolii persoane cu funcţii de demnitate publică.

Blaz Zgaga, Slovenia, este jurnalist de investigaţie independent şi coautor al trilogiei cu cele mai bune vânzări – „În numele statului”, care analizează traficul de arme în Balcani în timpul conflictelor din anii 1990.

Mi-au fost verificate casa, biroul, riscam cinci ani de închisoare

În 2000, Zgaga a scris despre operaţiunea de spionaj „Sava”, în care dezvăluise colaborarea ilegală a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Ministerului Apărării din Slovenia cu Agenţia de Informaţii şi Apărare din SUA. Ca parte a acestei colaborări, agenţii au încercat să se infiltreze în centrul instituţiei şefului de stat al Republicii Iugoslavia, sub acoperirea unui jurnalist, care ar fi trebuit să facă un „interviu” cu unul dintre liderii iugoslavi. Colaborarea a fost ilegală, deoarece Slovenia şi SUA nu aveau un acord internaţional care să permită astfel de activităţi ascunse împotriva ţărilor terţe şi la acel moment Slovenia nu era membră a NATO. „După publicarea investigaţiei, mi-au fost verificate casa, biroul şi am fost ameninţat cu pedeapsa de cinci ani de închisoare. Nu le-a reuşit. Au pierdut cazul în prima instanţă. Mai târziu am primit informaţii că mă pot considera norocos, pentru că serviciile speciale au luat în considerare ideea de a fi asasinat.

Impactul investigaţiei a fost mare. SUA a evacuat agentul său de informaţii şi este singurul caz cunoscut public în care un spion străin să părăsească Slovenia împotriva voinţei sale. Toţi şefii serviciilor militare au fost înlocuiţi. Un fost ministru al apărării mi-a spus că majoritatea organelor NATO au discutat această investigaţie la reuniunile oficiale”, afirmă Blaz.

Şefii de poliţie şi procurorii – înlocuiţi, prim-ministrul – condamnat la închisoare

În 2008, ancheta „Patria”, investigată împreună cu un coleg finlandez, Magnus Berglund, a scos la iveală că, în urma semnării unui contract în valoare de 278 milioane de euro între prim-ministrul sloven, Janez Jansa, şi compania finlandeză Patria pentru achiziţionarea a 135 de vehicule de luptă blindate, cel puţin 12 milioane de euro au fost rezervate pentru mituirea fostului ministru. Întrucât investigaţia a fost publicată cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare, Jansa a pierdut alegerile, iar şefii de poliţie şi procurorii au fost înlocuiţi. Au urmat numeroase dosare penale, Jansa fiind condamnat în 2013 la doi ani de închisoare şi plata unei amenzi de 37 de mii de euro pentru corupţie.

„Cel mai interesant este că, în 2004-2008, sub Guvernul Jansa, mass-media era sufocată, justiţia se afla sub presiune şi doar două instituţii media rămăseseră independente: săptămânalul Mladina şi cotidianul Dnevnik. Am propus investigaţia „Patria” celor două pentru a fi publicată, dar nu au făcut-o. Doi ani mai târziu s-a dezvăluit că poliţia finlandeză şi cea din Luxemburg au verificat proprietarii Mladinei şi Dnevnik în legătură cu spălarea de bani din încasările aceleiaşi tranzacţii de arme „Patria”, explică jurnalistul.

„Tăcerea este cel mai eficient răspuns”

„După scandalurile „Sava” şi „Patria”, oficialii, inclusiv Jansa, m-au atacat în mod public, afirmând că aş fi o persoană periculoasă. M-am confruntat cu ameninţări cu moartea din partea adepţilor partidului. De obicei ignoram orice răspuns. Or, tăcerea este răspunsul cel mai eficient. Totodată, am fost adesea felicitat pe stradă de către oameni necunoscuţi.

Sunt liber-profesionist din 2008, iar în ultimii ani nu mai pot publica în Slovenia după ce am dezvăluit în 2014 că fostul preşedinte al Sloveniei, Milan Kučan, a ordonat vânzarea de arme în timpul embargoului ONU asupra armelor în anii ’90.

Iniţial, a fost greu să-mi plătesc facturile şi m-am concentrat în principal pe investigaţii transfrontaliere, care au fost publicate în diferite ţări. Dar în ultimii ani am început să colaborez cu cel mai influent săptămânal croat, Nacional, care susţine ferm jurnalismul de investigaţie, deci este mai uşor acum”, susţine Zgaga.

Fără jurnalism de investigaţie înseamnă fără democraţie

„În Slovenia, legea privind accesul la informaţii este eficientă, cu toate că uneori tergiversarea răspunsurilor duce la procese de judecată şi obligă jurnalistul să aştepte luni de zile pentru a obţine un răspuns. Politicienii, în general, sunt pozitivi vizavi de accesul la informaţii, cu excepţia cazurilor în care sunt implicaţi personal, încercând atunci să împiedice accesul la informaţii sensibile. Dacă nu există jurnalism de investigaţie, nu putem vorbi despre libertate de exprimare şi libertatea presei, iar statul de drept şi democraţia nu funcţionează”, consideră jurnalistul de investigaţie, accentuând că de cele mai multe ori cenzura în Slovenia ar putea veni din partea editorilor care lucrează în interesul unui proprietar. Se întâmplă însă şi autocenzura, atunci când jurnaliştii, din lipsă de bani, abandonează investigaţiile.

Afaceri din sănătate

Catherine Riva şi-a început activitatea în calitate de jurnalist pentru reviste în Elveţia. A intrat involuntar în câmpul investigaţiilor acum 10 ani, când a devenit interesată de vaccinul HPV (cunoscut şi sub numele de vaccin împotriva cancerului de col uterin) şi de conflictul de interese al experţilor care l-au recomandat.

Pentru una dintre aceste investigaţii a cerut declaraţiile de interese ale membrilor Comisiei federale pentru imunizare, care face recomandări autorităţilor, pentru a investiga dacă aceştia au legături cu producătorii de vaccinuri HPV. „Mi s-a refuzat accesul, argumentându-se că ar fi documente confidenţiale. Deşi prima solicitare de informaţie a fost făcută în 2009, abia în 2011, instanţele de judecată au decis să permită accesul la declaraţiile membrilor instituţiei. Investigaţia a arătat că experţii care consiliază autorităţile în domeniul sănătăţii au jucat un rol decisiv în sistemul de marketing al firmelor”, precizează jurnalista, afirmând că în alte cazuri răspunsurile la solicitările de informaţie vin în termenul prevăzut de lege, deşi de multe ori sunt evazive.

Catherine a publicat şi o carte de investigaţii pe această temă. De atunci s-a specializat în investigarea afacerilor din domeniul sănătăţii cu accent pe dovezile ştiinţifice din medicină. În 2015, împreună cu colega sa Serena Tinari, a fondat Re-Check – o agenţie specializată în investigarea şi cartografierea afacerilor din sănătate.

„Am avut experienţa unui public ambivalent faţă de jurnalişti. Pe de o parte, neîncrederea publică (în opinia mea, oamenii au motive pentru aceasta), iar de cealaltă parte, sunt oameni dornici să citească şi să înţeleagă ce arată investigaţia, mai ales când sunt îngrijoraţi de subiect. De cele mai multe ori, autorităţile au ignorat investigaţiile şi nu au reacţionat”, declară jurnalista.

„N-am fost niciodată ameninţată. Sunt însă lideri de opinie care încearcă să mă convingă că ar fi iresponsabil să raportez despre unele subiecte, aşa cum intenţionez. Unii dintre ei au încercat să-mi deterioreze reputaţia, susţinând că sunt părtinitoare. Nu reacţionez însă la argumentele autorităţilor şi acestea nu mă pot influenţa, făcându-mă să ezit să investighez vreun subiect”, spune Riva. Ea susţine că salariul pentru jurnalismul de investigaţie independent nu este suficient, de aceea mai lucrează ca trainer şi traducător.

„Jurnaliștii nu ar trebui să înlocuiască anchetatorii”

Yevheniia Motorevska, Ucraina, lucrează în domeniul jurnalismului de mai bine de 10 ani. „Ucraina este o ţară foarte coruptă, organele de aplicare a legii funcţionează prost. Într-un anumit moment, mi-am dat seama că pot fi utilă anume în jurnalismul de investigaţie. Scriu despre problemele sistemului judiciar, despre judecătorii corupţi, abordez subiecte legate de corupţia politică şi activitatea instituţiilor de drept”, explică jurnalista.

Motorevska mai spune că „datorită declaraţiilor de avere depuse electronic, societatea află despre bogăţiile tuturor ofiţerilor de aplicare a legii. Procurorii, şefii de poliţie, judecătorii şi agenţii vamali sunt obligaţi să-şi arate activele. Singura instituţie ai cărei reprezentanţi au dreptul să nu publice aceste declaraţii este Serviciul de Securitate al Ucrainei, afirmându-se că aceste detalii sunt secrete de stat. Având în vedere amploarea scandalurilor de corupţie în care sunt implicaţi, motivul pentru ascunderea bunurilor este evident”. În una dintre investigaţiile realizate de Yevheniia, primul şef adjunct al SBU a fost surprins în preajma unei case de lux, dar nu a recunoscut că i-ar aparţine.

Tânăra susţine că jurnalismul de investigaţie trebuie să dezvăluie acele procese şi fenomene pe care autorităţile publice încearcă să le ascundă. „În acelaşi timp, jurnaliştii nu ar trebui să înlocuiască anchetatorii, pentru că sarcina noastră este de a informa societatea şi de a crea intoleranţă faţă de fenomene precum corupţia, populismul şi nepotismul”.

Despre accesul la informaţie, jurnalista spune că legislaţia din Ucraina obligă funcţionarii să răspundă la solicitările de informaţii în termen de 5 zile lucrătoare. Problema este că răspunsurile (chiar dacă termenul se respectă) conţin informaţii generale. „Deseori, în urma investigaţiilor noastre, Biroul Anticorupţie porneşte proceduri penale, dar este destul de dificil să pedepseşti funcţionarii corupţi, pentru că avem un sistem judiciar ineficient. Reprezentanţii autorităţilor reacţionează uneori destul de agresiv la investigaţiile noastre. În Ucraina, autorităţile folosesc trolii, adică echipe întregi care, în reţelele sociale, lucrează pentru a discredita jurnaliştii sau materialele lor”, spune jurnalista, accentuând că marea majoritate a presei din Ucraina aparţine oligarhilor, de aceea nu prezintă informaţia obiectiv. Mijloacele de informare independente, care au o reputaţie bună, sunt de obicei finanţate de donatorii străini.

Jurnalista mai precizează că în Ucraina nu există teme tabu, dar este foarte dificil să se scrie, bunăoară, despre subiecte legate de războiul din Donbas. „În plus, societatea reacţionează dureros la astfel de subiecte. Cei de la Gromadsky TV au relatat despre închisorile secrete ale serviciului de securitate din Ucraina, care se presupune că ar fi deţinut ilegal terorişti. Materialul a fost echilibrat, dar colegii au fost criticaţi”.

Jurnaliştii care lucrează la Kiev nu primesc de obicei ameninţări, dar acest lucru se întâmplă în unele regiuni. De asemenea, atunci când jurnaliştii pregătesc materiale despre domeniul apărării (achiziţionarea de armament) oficialii pot ameninţa cu răspundere penală pentru dezvăluirea secretelor de stat sau pentru subminarea capacităţii de apărare a ţării.

După publicarea anchetei – procurorul a demisionat

Mamuka Mgaloblishvili, Georgia, a început să lucreze în calitate de jurnalist în 2013. În prezent, raportează despre drepturile omului. Ultima sa investigaţie a început de la plângerea dădacelor unei femei procuror precum că ar fi ameninţate. Procurora credea că dădacele sunt spioni angajaţi de fostul ei soţ. După publicarea anchetei, aceasta a demisionat. Reacţia oamenilor a fost critică şi ridică multe întrebări. Să faci jurnalism înseamnă să pui întrebările corect. În Georgia organele oficiale furnizează informaţiile pe care le cerem, dar într-un timp mai lung decât ar fi necesar. De cele mai multe ori, evită să răspundă la întrebări. Cetăţenii ne sunt uneori recunoscători pentru investigaţiile pe care le facem. Alteori, consideră că jurnaliştii sunt de fapt pro-opoziţie, deoarece avem o atitudine critică.

Piaţa este mică şi veniturile organizaţiilor mass-media (respectiv, salariile) nu sunt mari. Cea mai mare parte a resurselor financiare vine de la donatori, întrucât veniturile din publicitate nu acoperă nici salariile. „O mare parte a societăţii georgiene are încă viziuni conservatoare, astfel încât temele tabu sunt în mare parte despre persoanele LGBT, biserica ortodoxă, avortul, politica în domeniul drogurilor, dar de multe ori lucrăm la astfel de subiecte. De exemplu, dacă se face o anchetă despre biserica ortodoxă georgiană, care este finanţată din bugetul de 25 milioane de lei pe an, unii se înfurie şi spun: „Nu judecaţi”. Au fost şi cazuri când reprezentanţi ai unor companii private mi-au cerut să abordez lucrurile într-un alt mod, dar sigur că nu am fost de acord”, zice jurnalistul.

În judecată cu Ministerul Protecției Resurselor Naturale

Kristine Aghalaryan, Armenia, lucrează deja de zece ani în cadrul organizaţiei neguvernamentale Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie. Ea consideră că investigarea şi descoperirea subiectelor este o activitate foarte interesantă şi atractivă, pentru că poţi expune lucruri pe care oamenii le ascund în mod profesional. Poţi arunca lumină asupra realităţii sau adevărului.

„Unul dintre subiectele cele mai interesante pe care le-am documentat a fost cel despre traficul de animale. Specii de animale pe cale de dispariţie sunt traficate prin Armenia şi din moment ce datele de import-export nu arată adesea semne ale tranzacţiilor, nu există nicio modalitate sigură de a afla câte animale sunt implicate şi unde se îndreaptă. Bonobo – un animal pe cale de dispariţie pe care un afacerist din Armenia îl deţinea la unul din restaurantele sale – nu se afla pe lista animalelor importate în Armenia clasificate pe cale de dispariţie, date aflate în posesia Ministerului Protecţiei Resurselor Naturale din Armenia.

Deoarece nu a dorit să ofere informaţia despre importul şi exportul speciilor sălbatice de animale, am dat în judecată Ministerul şi am câştigat cazul”, spune Kristine, precizând că există mai multe cazuri în care au dat în judecată instituţiile guvernamentale sau organele de informare în materie de drept pentru refuzul de a furniza informaţii publice.

* * *

1035 de jurnalişti au fost ucişi în ultimii 15 ani. Doar în 2017, au fost ucişi 65 de jurnalişti, 54 au fost luaţi ostatici, iar 326 au fost reţinuţi de organele de drept, potrivit bilanţului anual publicat de „Reporteri fără Frontiere” (RFS). Din cei 65 de jurnalişti care şi-au pierdut viaţa, 39 au fost omorâţi cu premeditare, iar 26 în timp ce îşi exercitau profesia. În Indexul Libertăţii Presei din 2018, din 180 de ţări incluse, Elveţia s-a plasat pe locul 5, Slovenia a ocupat locul 32, Georgia – 61, Armenia – 80, Republica Moldova – 81 şi Ucraina – 101. Pe ultimele cinci locuri s-au plasat China, Siria, Turkmenistan, Eritreea şi Coreea de Nord.