(doc) „Pentru dedicația, perseverența și devotamentul în salvarea vieţii”. Igor Dodon a premiat cu distincții de stat 15 medici

collage

Tradițional, în a treia duminică a lunii iunie, în Republica Moldova este marcată Ziua lucrătorului medical și a farmacistului. Cu această ocazie președintele țării, Igor Dodon, a oferit 15 distincții de stat unui grup de medici. Despre semnarea decretului, șeful statului a anunțat pe pagina sa de Facebook. 

În total au fost acordate un ordin a Republicii, unul de Onoare, șapte ordine „Gloria Munci”, trei medalii „Meritul Civic”, două Nicolae Testimițeanu și un titlu onorific Om Emerit.

„Adresez sincere felicitări și mulţumiri comunităţi medicale pentru dedicația, perseverența și devotamentul în salvarea vieţii şi sănătăţii populaţiei. Vă doresc sănătate, optimism, prosperitate și succese în activitatea deloc ușoară pe care o practicați.

Profesia de medic este una din cele mai nobile din lume, dar şi de o responsabilitate enormă. Majoritatea lucrătorilor medicali din țara noastră, în pofida tuturor dificultăților și a remunerării joase, dau dovadă de înaltă măiestrie profesională, muncind zilnic cu jertfire de sine, ghidîndu-se de principiile Jurământului lui Hippocrate.

Pledez și consider oportun ca medicilor să le fie atribuit un statut similar celui de funcționar public, să beneficieze de un salariu motivant și de garanțiile sociale respective.

Cu prilejul sărbătorii profesionale, am semnat un decret prin care am conferit înalte distincții de stat unui grup de lucrători medicali care activează în diverse instituții medicale din țară”, a scris șeful statului pe Facebook.

ig2 ig3

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente