21:57:47 28.03.2024
Stiri

ADIO limbii române în Constituție? Candu anunță că denumirea limbii oficiale NU va fi modificată în anul 2018

Politică 13.06.2018 14:19 Vizualizări2451 Autor: Ziarul National
ADIO limbii române în Constituție? Candu anunță că denumirea limbii oficiale NU va fi modificată în anul 2018


Parlamentul R. Moldova nu va examina în acest an proiectul care prevede modificarea articolului 13 din Constituția R. Moldova prin care denumirea limbii oficiale din R. Moldova, „limba moldovenească”, urmează a fi înlocuită cu limba română, în conformitate cu decizia Curții Constituționale din 2013.

„Nu anul acesta, nu în această legislatură și nu în acest context. În contextul actual, avem o parte a societății care consideră că limba noastră este limba moldovenească. Cum să ne luptăm noi cu această parte schimbând Constituția?”, a declarat președintele Parlamentului Andrian Candu, ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la TVC21.

Cât despre introducerea în legea Supremă a sintagmei „integrare europeană”, spicherul a declarat că se depun eforturi ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.

Menționăm că proiectul de lege care prevede modificarea articolului 13 din Constituția R. Moldova prin substituirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu „limba română” a fost înregistat anul trecut în Parlament, cu semnăturile liberal-democraților, liberalilor, popular-europenilor și ale unor deputați democrați, după ce Curtea Constituțională a stabilit că inițiativa nu face altceva decât să pună în practică decizia Înaltei Curți din decembrie 2013, prin care magistrații au stabilit că Declarația de Independență, unde este este scris că limba vorbită în republică este româna, prevalează Constituției adoptată câțiva ani mai târziu.

Guvernul a avizat pozitiv această inițiativă legislativă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md