(foto) Dacia anunţă două motoare diesel noi pentru Duster, iar Sandero Stepway a devenit mai accesibil

Dacia introduce o nouă generație de motoare diesel pentru noul Duster. Redenumite în “Blue dCi”, agregatele oferă cele mai noi sisteme de reducere a emisiilor poluante, garantează o performanță sporită și un consum optimizat pentru prețuri imbatabile.

În plus față de sistemul de reducere catalitică selectivă a emisiilor (SCR) cu care sunt înzestrate, noile unităţi dCi 95 și dCi 115 mai operează cu un nou schimbător de căldură cu aer şi apă, o presiune de injecție mai mare (2.000 bari) și noi raporturi a cutiei de viteze.

Aceste soluţii implementare au dus la:

  • o creștere cu 5 CP;
  • o creştere cu 30 Nm (240 Nm la 1.750 rpm), un cuplu suplimentar pentru Blue dCI 95;
  • timp redus cu mai mult de o secundă pentru acceleraţia 0-100 de km/h a maşinilor dotate cu ambele motoare;
  • cantitate controlată de emisii CO2 de până la 115 g/km;
  • consum în regim mixt de 4.4 litri/100 km.

Vezi neapărat: (video) Test Drive: Noua Dacia Duster 1.5 dCi 4×4

Noile motoare Blue dCi au cele mai recente sisteme de reducere a emisiilor poluante. Situat pe linia de evacuare, convertorul catalitic de oxidare include acum tehnologia “Reducere Catalitică Selectivă” (SCR). Operând cu o soluție pe bază de uree (Adblue), această tehnologie elimină și mai multe emisiile de dioxid de azot (NOx) și asigură o eficiență și performanță îmbunătățită

Blue dCi va fi lansat pe toata gama de modele Dacia în următoarele săptămâni (inclusiv pe Duster cu tracţiune integrală). Iată combinaţiile de motoare/nivele de echipare şi preţul de start a unor astfel de maşini în Franţa:

DUSTER Blue dCi 95 4×2

14.350 €

ESSENTIEL Blue dCi 95 4×2

16.200 €

ESSENTIEL Blue dCi 115 4×2

16.800 €

CONFORT Blue dCi 115 4×2

17.900 €

PRESTIGE Blue dCi 115 4×2

19.000 €

Totodată, ca răspuns la popularitatea masivă a modelelor Stepway, Dacia oferă un model Sandero mai accesibil echipat cu motorul SCe75, cu un preţ de start de 10.500 €. Astfel, cu nivelul de echipare Urban, Sandero Stepway devine cel mai ieftin.

Noul Sandero Stepway Urban SCe 75 va fi disponibil într-o ediţie limitată şi se va deosebi prin următoarele caracteristici:

  • o gardă la sol mai mare, comparativ cu cea a unui Sandero obişnuit (+41 mm);
  • railings-uri pe acoperiş în culoare Dark Metal;
  • inserţii cromate în partea frontală a maşinii, inclusiv grila radiatorului;
  • jante de 16 inci Designer Bayadere Dark Metal;
  • climatizare manuală;
  • Dacia Plug & Music (radio, port USB şi jack 3.5 mm, telefonie prin Bluetooth cu comenzi pe volan);
  • tapiţerie specifică modelelor Stepway;
  • inserţii decorative Stepway pe consola centrală şi panourile uşilor;
  • centură, scaun şi volan ajustabil pentru şofer.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/