(video) Cinematograful Gaudeamus se demolează chiar acum. Andrei Năstase le cere oamenilor să iasă în stradă

demolare

Noul primar ales, Andrei Năstase se află în fața cinematografului Gaudeamus care acum e în plin proces de demolare. Acesta cere oamenilor să iasă în stradă și să oprească procesul.

Alături de acesta se află câteva persoane care au ieșit în stradă să oprească procesul. Aceștia sunt nemulțumiți de situația dată.

„Acesta este locul unde am crescut”, „Este un loc istoric” – spun cei care sunt prezenți.

La locul de față a ajuns poliția.

Andrei Năstase strigă lumei să iasă în stradă și să nu rămână prostiți.

Reamintim că, ieri, 8 iunie, a început procesul de demolare a cinematografului Gaudeamus amplasate pe str. Vasile Alecsandri 4 din Capitală. Timp de două zile, conform celor spuse de locuitorii din preajmă, muncitorii au început lucrările de demontare a acoperișului. 

Într-un live pe Facebook, deplasat la fața locului, primarul municipiului Chișinău, Andrei Nastase, a menționat că lucrările au fost începute fără a fi respectate regulile de securitate, iar zona nu este îngrădită. În cadrul live-ului, Năstase a făcut un apel către primarul interimar Ruslan Codreanu și viceprimarul Nistor Grozavu pentru a veni cu explicații publice față de lucrările de demolare care au loc, pentru a nu lăsa loc de speculații.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente