Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a înregistrat un proiect de lege în Parlament, care prevede modificarea legii privind votul mixt. Proiectul prevede introducerea celui de-al doilea tur de scrutin în cadrul circumscripțiilor uninominale.
Președintele fracțiunii parlamentare a PLDM Tudor Deliu a spus că alegerea într-un singur tur va încălca flagrant principiul reprezentativității și în Parlament și că astfel în Parlament vor accede un număr mare de deputați care nu vor reprezenta însă voturile cetățenilor.
Potrivit deputatului în urma modificării Codului Electoral, autoritățile au încălcat grav o prevedere constituțională, și anume dreptul de a candida la o funcție publică și de a fi ales. Tudor Deliu a mai declarat că fracțiunea PLDM va insista ca acest proiect să fie inclus și supus discuțiilor în cadrul comisiilor parlamentare și apoi să fie inclus în ședința plenului Legislativului.