Dezvoltarea relațiilor moldo-americane a fost discutată de secretarul de stat Tatiana Molcean în cadrul întrevederilor la Departamentul de Stat SUA cu Jorgan Andrews, adjunctul asistentului Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, și Joe Manso, adjunctul asistentului Secretarului de Stat pentru Organizații Internaționale.
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor moldo – americane, fiind abordată cooperarea în cadrul Dialogului Strategic Republica Moldova – SUA şi calendarul desfășurării grupurilor de lucru sectoriale, în timpul apropiat. Partea americană a salutat eforturile susținute ale Guvernului Republicii Moldova pentru implementarea reformelor structurale.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, în cadrul discuțiilor, a fost evocată importanța schimbului de vizite la nivel înalt și menținerea unei comunicări permanente inter-instituționale între ambele capitale, în acest sens, a fost salutată numirea noului Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.
Departamentul de Stat a apreciat înalt rezultatele rundei de negocieri în formatul „5+2”, desfășurată recent la Roma, şi determinarea autorităţilor naţionale de a avansa în procesul de reglementare transnistreană. Totodată, a fost remarcată importanța continuării cooperării pe dimensiunea multilaterală.