Putin: Sancțiunile occidentale impuse Rusiei „dăunează tuturor”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că sancțiunile occidentale impuse Rusiei, în legătura cu criza ucraineană, „dăunează tuturor” și este în interesul tuturor să fie anulate.

Aflat într-o vizită în Austria, prima sa vizită de stat într-o ţară din Europa occidentală după aproape un an, Putin a susţinut că Rusia a depăşit toate dificultăţile cauzate de sancţiuni.

„Aceste acţiuni sunt dăunătoare tuturor, atât celor care le-au iniţiat, cât şi celor împotriva cărora sunt luate. Toată lumea are interesul să fie anulate sancţiunile, inclusiv noi”, a afirmat liderul de la Kremlin, potrivit postului BBC News, citat de Mediafax.

La rândul său, cancelarul de la Viena, Sebastian Kurz, a declarat că Austria doreşte să acţioneze ca un pod între Moscova şi statele occidentale, însă a precizat că nu va încălca politica UE privind sancţiunile.

Relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană rămân tensionate din cauza implicării Moscovei în conflictele din Ucraina şi Siria, cât şi a atacului neurotoxic din Marea Britanie, care l-a vizat pe Serghei Skripal, un fost agent dublu rus. Guvernul de la Londra a acuzat Moscova că ar pus la cale tentativa de asasinat, lucru negat de categoric de Rusia.

Austria a fost una din puţinele ţări din UE ca nu şi-a retras diplomaţi din Rusia în semn de protest faţă de presupusa implicare a Moscovei în cazul Skripal.

Recent, vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii (FPO, extremă-dreapta), s-a pronunţat în favoarea anulării sancţiunilor impuse Rusiei de UE în legătură cu anexarea regiunii ucrainene Crimeea şi rolul Moscovei în conflictul din Ucraina.

Vizita lui Putin în Austria are loc într-un moment de criză în relaţiile Uniunii Europene cu Administraţia Donald Trump, după ce SUA a impus taxe vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, refuzând să prelungească exceptarea de la aceste măsuri pentru Uniunea Europeană, Canada şi Mexic, care au ameninţat cu acţiuni de retorsiune.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...