/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Ce spune Air Moldova despre decizia instanței prin care a fost obligată să-i ofere peste 2.000 de euro unui tânăr

missing
06 iunie 2018, ora 17:17

Cazul a avut loc toamna trecută. Ion Andronache a acționat compania în judecată pentru întârzierea zborului cu 8 ore, după ce compania a refuzat să-i ofere o compensație de 400 de euro. Potrivit tânărului, AIR Moldova nici nu și-a cerut scuze pentru întârziere. În schimb, Judecătoria Chișinău i-a dat câștig de cauză tânărului.

Se încasează din contul Întreprinderii de Stat, Compania Air Moldova în beneficiul lui Andronache Ion suma cu titlul de compensație în mărime de 400 de euro, penalitate de întârziere în mărime de 1600 de euro, iar în total 2080 euro”, Sergiuc Suvac, judecător.

Totodată, Air Moldova va trebui să achite și cheltuielile pentru asistența juridică, taxa de stat și cheltuielile suportate de instanța de judecată. Ion Andronache și-a povestit istoria pe o rețea de socializare și a îndemnat cetățenii să lupte pentru drepturile lor, profitând de acest precedent.

La data de 15 septembrie 2017, am depus o plângere la Air Moldova cerând compensație pentru retinerea zborului. Compania nici nu a cerut scuze pentru cele 8 ore de întârziere. Astăzi Instanta de Judecată a decis o compensație în mărime de 2080 Euro. Vă îndemn să luptați pentru drepturile voastre”, a scris Andronache pe pagina sa de pe Facebook.

Contactați de TV8, responsabili de la Air Moldova susțin că vor contesta decizia la Curtea de Apel.

„Nu, noi nu suntem de acord cu hotărârea instanței, Judecătoria Ciocana, de aceea și vom face recurs. Așteptăm decizia și atunci o să putem și noi să vedem care este legalitatea hotărârii și care este datoria noastră până la final”, a declarat Mihaela Josan, PR Manager Air Moldova.

Potrivit Regulamentului privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, un zbor se consideră întârziat începând cu o oră. În ceea ce privește dreptul la compensație, se oferă 250 de euro pentru toate zborurile de 1500 kilometri sau mai puţin; 400 euro pentru zborurile cuprinse între 1500 şi 3500 de kilometri și 600 euro pentru restul zborurilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram