/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Copacul de la Biblioteca Națională. Un arbore de platan, doborât de ninsoarea din aprilie 2017, transformat în bănci

06 iunie 2018, ora 16:15

Așa se muncește deja de trei luni la confecționarea celor șase bănci. Copacul de platan a crescut timp de aproape 70 de ani în fața Bibliotecii Naționale și era uriaș.

În diametru rădăcina avea un metru jumătate și restul crengilor în jur de 60-70 de cm diametrul. Noi nu l-am putut lua din start, înaintea noastră l-au luat Spațiile Verzi, dar l-au păstrat la un depozit după care noi am mers cu macaraua sa-l încărcăm și acolo au început marele nevoi ale noastre pentru că e greu să cari o rădăcină de două tone,” susține designerul Mihai Stamati, lector la UTM.

Studenții și profesioniștii implicați în proiect recunosc că nu este o muncă ușoară. „Deci eu, în mare parte, am lucrat cu „drujba”, am dat practic forma acestor buturugi”, ne-a declarat Pavel Obreja, sculptor.

„Cea mai grea a fost partea prelucrării lemnului, stârnește mult praf. Ne-am implicat din motiv că este un proiect interesant, frumos, căpătam experiență și o dispoziție bună împreună cu domnul Stamati,” a subliniat Ion Zbancă, student UTM.

Autorul proiectului, Mihai Stamati, a fost cel care și-a asumat schițele, dar, potrivit designerului, acestea nu au putut fi respectate în totalitate.

Asta e unul din bucățile de copac pe care noi am hotărât să le unim înapoi, să le conectăm cu ajutorul unei piese de metal. Asta e o bancă care a suferit cele mai puține transformări, e o creangă care a fost șlefuită doar un pic ca oamenii să se poată așeza. Am hotărât să valorificăm și o tăietură care nu a fost dusă până la capăt de către oamenii de la Spații Verzi, care au lucrat ca să taie acest copac și aici vom anexa o piesă de metal care v-a servi drept măsuță pentru laptop”, a adăugat Mihai Stamati.

Realizarea proiectului a fost posibilă cu sprijinul Direcției Cultură a Primăriei, a Universității Tehnice, care a oferit hala unde lucrează băieții, dar au contribuit și pot contribui în continuare cu donații și cetățenii.

„Mizăm de fapt pe donații mici, dar molipsitoare, vrem câți mai mulți oameni să-i vedem implicați în campania asta, pentru că ar fi un indicator că oamenii își doresc, că sunt responsabili pentru spațiul în care trăiesc”, adaugă Stamati.

O parte din trunchiul copacului de la bibliotecă a primit o formă mai puțin obișnuită, asta pentru că aici v-a fi asamblat un tobogan unde copiii se vor juca în timp ce părinții se vor odihni pe bancă.

Tinerii și-au propus ca inaugurarea băncilor să aibă loc la data de 14 iunie, de ziua de naștere a scriitorului Spiridon Vangheli.

Reporter: Galina Timuș
Imagini: Vlad Coroban

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram