Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ceban pleacă de la Președinție…

Ceban pleacă de la Președinție pentru a se pregăti, din opoziție, de viitoarele alegeri în Chișinău

După aproape un an și jumătate, timp  în care a activat atât la Președinție, cât și în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Ceban demisionează din funcția de secretar și purtător de cuvânt al șefului statului pentru a se „dedica în totalitate activităților pentru bunăstarea Chișinăului”. Decizia a fost luată de Ceban în acestă dimineață, după discuții cu Igor Dodon. Fostul candidat la fotoliul de primar al urbei a declarat că începând de azi, în fiecare zi, inclusiv în weekenduri, va putea fi găsit la Primărie. Acesta dă asigurări că socialiștii din CMC  nu vor bloca inițiativele bune și că vor demonstra că pot să facă „lucruri frumoase” și din opoziție.

„Am făcut câteva anunțuri importante în cadrul acestei conferințe de presă:

  1.  Am discutat mult timp cu domnul Președinte și am decis împreună că, începînd cu ziua de astăzi, îmi prezint demisia din funcția de secretar și de purtător de cuvînt.
  2. Începînd cu ziua de luni, de la ora 8.00, inclusiv în week-end-uri, mă găsiți la Primărie și o să lucrez la proiectele legate de municipalitate. Mă voi dedica în totalitate activităților pentru bunăstarea Chișinăului.
  3. S-a vorbit că socialiștii ar putea bloca anumite inițiative în Primărie. Vă asigur că socialiștii nu vor bloca nimic, vom susține toate inițiativele bune, iar cele care nu sunt în beneficiul cetățenilor – cu siguranță, nu.
  4. Astăzi înregistrăm în Primărie mai multe proiecte de decizie și vom ruga CMC să se convoace în regim de urgență, ca să operăm modificări la buget și să începem să facem lucruri frumoase. Eu sunt sigur că putem să le facem și din opoziție.

Pentru început e vorba de trei proiecte:

  • 370 de medici de familie, 367 asistenți medicali și 6607 cadre didactice și educatori, inclusiv cei din suburbii, urmează să beneficieze de ajutor material de 70 de lei pentru transportul public.
  • Al doilea ține de instituirea de 300 de unități noi de asistenți personali pentru persoane cu nevoi speciale.
  • Al treilea ține de acordarea de ajutor material unic de 1000 de lei pentru 5610 cadre didactice din instituțiile de învățămînt, la început de an școlar, pentru procurarea rechizitelor”, a scris Ion Ceban pe Facebook după ce a făcut anunțurile în cadrul unei conferințe de presă.

Ion Ceban a mai declarat că este hotărât să învingă în alegerile locale ordinare pentru funcția de primar al Chișinăului care vor avea loc în 2019, pentru a demonstra că urba merită un „primar profesionist”.

„Va fi, cel puțin, o perioadă în care va trebui să arătăm că putem munci toți, și noul primar, și noi, din opoziție. Noi avem o agendă foarte încărcată și vom demonstra că suntem mai buni”, a declarat Ceban, precizând cu referire la Andrei Năstase: „O să-l învingem la alegerile din 2019, vă garantez!”.

Candidatul PPDA-PAS-PLDM, Andrei Năstase, a câștigat mandatul de un an la șefia capitalei după ce a obținut 52,57% din voturile chișinăuienilor.