07:05:12 24.04.2024
Stiri

VIDEO // PAS îi solicită guvernării să ANULEZE sistemul MIXT, alegerile din Chișinău arătând că acesta este „TOTAL NEREPREZENTATIV”: „Un cadou al lui Plahotniuc pentru Dodon, ca socialiștii să obțină majoritate constituțională”

Politică 05.06.2018 12:35 Vizualizări2274 Autor: Ziarul National
VIDEO // PAS îi solicită guvernării să ANULEZE sistemul MIXT, alegerile din Chișinău arătând că acesta este „TOTAL NEREPREZENTATIV”: „Un cadou al lui Plahotniuc pentru Dodon, ca socialiștii să obțină majoritate constituțională”


Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) îi solicită actualei guvernări să anuleze sistemul electoral mixt în baza căruia ar urma să se desfășoare alegerile parlamentare din toamnă.

Lidera PAS, Maia Sandu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că alegerile din Chișinău au demonstrat că acest sistem, cu un singur tur, nu reprezintă voința cetățenilor, fiind mai degrabă „un cadou al lui Plahotniuc pentru Dodon, ca socialiștii să obțină o majoritate constituțională”, ceea ce ar fi „foarte grav”, pentru că ar aduce la guvernare, „pe cale nedemocratică”, socialiștii.

Juristul de la PAS, Sergiu Litvinenco, a ademonstrat, în cadrul aceleiași conferințe, „cu cifrele pe masă” că sistemul electoral mixt într-un singur tur este „total nereprezentativ, pentru că generează o transformare injustă a voinței alegătorilor în mandate”.

Litvinenco a arătat că, deși candidatul socialiștilor la funcția de primar al Chișinăului a luat 41% și 47% în cele două tururi de scrutin, pierzând alegerile, în cadrul sistemului mixt cu un singur tur reprezentanții aceluiași partid ar câștiga nouă din cele 11 circumscipții electorale trasate în capitală sau 80%.

CITIȚI și DEZASTRU la parlamentare: Din cele 11 circumscripții electorale din Chișinău, nouă le-ar CÂȘTIGA socialiștii din primul tur

„Candidatul proeuropean a luat 52%, dar aceste voturi nu ar conta, dacă se iau în calcul rezultatele primului tur. Deși mai mult de jumătate votează exponenții partidelor proeuropene, 80% din mandate le-ar câștiga socialiștii. (...) Guvernarea a făcut toate condițiile ca următoarea guvernare să fie preluată de socialiști, adică de Kremlin”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Maia Sandu a amintit că, acum un an, când au schimbat sistemul electoral, democrații promovau sistemul mixt ca fiind cel mai reprezentativ, iar în Occident spuneau că această schimbare ar fi necesară tocmai pentru a opri venirea socialiștilor la putere.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md