Un fost ministru de Finanţe și-a plătit cauțiunea cu lingouri de aur

Fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a plătit o parte din cauţiunea în valoare de un milion de euro stabilită de către procurorii DNA cu lingouri de aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro, au precizat, pentru agenţia Mediafax surse judiciare.

Sebastian Vlădescu s-a prezentat la sediul DNA pentru a plăti o parte din cauţiunea de un milion de euro stabilită de către procurori.

Surse judiciare au precizat, pentru agenţia de presă Mediafax, că fostul ministru de Finanţe a depus lingouri de aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro şi mai multe documente aferente unor bunuri mobile şi imobile.

DNA a anunţat, în luna aprilie, că fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă, după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat favorabil solicitarea Direcţiei. Procurorii au stabilit pentru acesta o cauţiune de un milion de euro.

Potrivit procurorilor, “în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.