Curtea Constituţională a declarat constituțională ultima modificare a Codului Audiovizualului

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat astăzi constituțională ultima modificare a Codului audiovizualului, operată în decembrie 2017 de Parlamentul Republicii Moldova. La originea cauzei s-a aflat o sesizare depusă de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a considerat că această modificare a Codului ar contraveni mai multor articole din Constituție, printre care și dreptului la libera exprimare.

Deși președintele Igor Dodon nu a fost de acord cu aceasta, Curtea a spus că modificarea poate contribui la contracararea operațiunilor de informare ostilă împotriva societății Republicii Moldova, precum și la asigurarea informării corecte a cetățenilor săi.

Curtea a constatat că aceste scopuri pot fi subsumate cel puțin următoarelor scopuri legitime generale prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție: asigurarea securității naționale și protejarea drepturilor altor persoane.

Reamintim că prin legea de modificare a Codului audiovizualului este permisă transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic doar din statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, dar și din statele Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii și din Canada.

Aceste schimbări au fost introduse în Legea audiovizualului, urmărindu-se realizarea scopului securității informaționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.