Aproximativ 37,3% dintre alegători au votat până la ora 20.00

Cu o oră înainte de închiderea secțiilor de votare, prezența la vot în turul doi al alegerilor pentru funcția de primar de Chișinău, rata de participare constituie 37, 3 %. Astfel, peste 237 mii de locuitori ai capitalei și-au exercitat dreptul la vot.

Cea mai înaltă rată este înregistrată în sectorul Râșcani 39,5%, urmat de Centru – 39,3% și Botanica – 38,1%. La Ciocana și Buiucani, rata de participare este de 36,8 și respectiv 37,7.

Cea mai slabă prezență la urne se atestă în suburbii – 33%. Persoanele în etate sunt mai active decât tinerii.

Aproximativ o sută de mii din cei care s-au prezentat la urne au vârsta de peste 56 de ani, circa 119 mii au între 26-55 ani, iar 16 mii au până la 25 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.