19:29:05 25.04.2024
Stiri

DEPORTĂRI în MASĂ // Măsuri DRASTICE împotriva MIGRANȚILOR, anunțate de noul ministru de Interne din Italia: „Este timpul să vă faceți BAGAJELE”

Moldovenii în lume 03.06.2018 13:03 Vizualizări4083 Autor: Ziarul National
DEPORTĂRI în MASĂ // Măsuri DRASTICE împotriva MIGRANȚILOR, anunțate de noul ministru de Interne din Italia: „Este timpul să vă faceți BAGAJELE” Daily Mail


Noul ministru de Interne din Italia anunță măsuri drastice împotriva imigranților din peninsulă. „Este timpul să vă faceți bagajele”, a transmis Matteo Salvini în ziua în care a participat la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Republicii, scrie Daily Mail.

Ministrul de Interne din Duvernul condus de Giuseppe Conte a anunțat la o zi după depunerea jurământului de noul executiv că „drumul liber al imigranților prin Italia se termină aici” și promite măsuri drastice precum deportări în masă.

Migranții care trăiesc în Italia au fost sfătuiți să înceapă să-și facă bagajele pentru a pleca din țară, deoarece noii lideri populiști din țară își vor ține promisiunea de a-i alunga din peninsulă.

La un miting din nordul Italiei, noul ministru de Interne și liderul Ligii dreptății, Matteo Salvini, a avertizat: „Vremurile bune pentru imigranții ilegali s-au terminat – pregătiți-vă să faceți bagajele”.

Sâmbătă, Salvini i s-a alăturat premierului Giuseppe Conte și celorlalți membri ai noului Guvern pentru a participa la parada organizată cu ocazia Zilei Republicii de la Roma.

Mândria națională este o caracteristică a fiecărei Zile a Republicii, dar anul acesta a avut o semnificație deosebită, după ce vineri s-a pus capăt unei perioade de trei luni de turbulențe politice și financiare prin instituirea unui nou guvern condus de Giuseppe Conte.

Totuși, înclinațiile populiste și eurosceptice ale noului executiv de la Roma au alarmat Europa, iar noul lider populist al Italiei nu s-a dezis nici în timpul celebrărilor de sâmbătă promițând creare de locuri de muncă și expulzarea imigranților.

Ziua Republicii se celebrează în fiecare an pe 2 iunie în amintirea zilei din 1946, când italienii au votat într-un referendum pentru a desființa monarhia în favoarea înființări unei republici.

Revoluția politică care a dus în această săptămână la apariția primului guvern populist din Europa occidentală a fost numită de unii drept „începutul celei de-a treia republici a Italiei”.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md