Marea Săpuneală: „Nu vrem uniformă acum, vrem hârtie și săpun”, „Nu suntem noi mofturoși, vrem elevi mai sănătoși”// VIDEO

Marea Săpuneală, un marș pentru o igienă mai bună în școli, are loc astăzi în Chișinău. Participanții la acțiune scandează lozinci prin care cer ca în școli să fie respectate măsurile de igienă în școli.

Părinții și elevii sunt revoltați de faptul că instituțiile de învățământ din țară nu sunt dotate cu veceuri și blocuri sanitare care să corespundă unor cerințe minime de igienă și decență.

Aceștia scandează lozinci „Cum așa la noi în țară stau veceurile afară”, „Măsuri concrete, toalete decente”, „Nu vrem uniformă acum, vrem hârtie și săpun”, „Nu suntem noi mofturoși, vrem elevi mai sănătoși”.

Organizatorii acțiunii,  membrii asociației „Părinții Solidari”, propun ca anul de studii 2018-2019 să fie anul unei campanii de igienizare în școli și alte instituții de învățământ, atât în Chișinău, cât și în toată Republica.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.