12:12:12 29.03.2024
Stiri

Procurorii oferă primele detalii OFICIALE despre bătaia cu implicarea luptătorilor K1, soldată cu decesul unui tânăr: Numele celui de-al treilea care ar fi împărțit pumni alături de Pârgaru și Ignat

Social 01.06.2018 11:40 Vizualizări3817 Autor: Ziarul National
Procurorii oferă primele detalii OFICIALE despre bătaia cu implicarea luptătorilor K1, soldată cu decesul unui tânăr: Numele celui de-al treilea care ar fi împărțit pumni alături de Pârgaru și Ignat
Sergiu Bejenaru


Cel de-al treilea luptător K1, care a participat, alături de Mihai Pârgaru și Aurel Ignat, la bătaia din fața clubului de noapte pe 19 mai curent, soldată cu moartea lui Sergiu Bejenaru de 30 de ani, este Eugeniu Deliu.

Numele acestuia a fost făcut public de Procuratura Generală care arată, într-un comunicat de presă, că în afară de Sergiu Bejenaru au mai suferit fratele acestuia, Ion, și Sergiu Bradu.

„La Institutul de Medicina Urgentă, cei doi (Ion Bejenaru și Sergiu Bradu) au fost audiați de polițiști, dar au refuzat să depună plângere și au afirmat că traumatismele sunt urmare a căderii de pe scară. În aceste circumstanțe, a fost înregistrat un proces penal pentru huliganism. În aceeași zi, a fost pornită încă o cauză penală pentru huliganism, vătămare intenţionată gravă și medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă de mai multe persoane. Din cauza traumatismelor, Sergiu Bejenaru a murit la spital, în noaptea de 24 spre 25 mai. Ulterior, fratele victimei, Ion Bejenaru, a depus o plângere la poliție, prin care a cerut să fie recunoscut în calitate de parte vătămată. Plângeri au mai fost depuse, în aceeași zi, de către mama și concubina lui Sergiu Bejenaru”, cităm din comunicatul Procuraturii.

Procurorii afirmă că, la această etapă, după audierea martorilor și studierea imaginilor de pe mai multe camere de supraveghere, au fost identificate persoanele implicate în comiterea infracțiunii.

Pe 25 mai a fost reținut și audiat în calitate de bănuit Mihai Pârgaru. Două zile mai târziu, în baza demersului procurorului, instanța a dispus aplicarea în privința acestuia a măsurii preventive - arestul preventiv pentru 30 de zile, iar Curtea de Apel a respins demersul avocatului bănuitului, care a cerut eliberarea acestuia.

Pe 27 mai a fost reținut și audiat în calitate de bănuit Aurel Ignat, peste două zile fiind eliberat mandat de arestare de 30 de zile și pe numele acestuia.

Ambii au fost puși sub învinuire pentru huliganism, vătămare intenţionată gravă și medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă de mai multe persoane, soldată cu decesul victimei.

Cel de-al treilea suspect, bănuit de complicitate la comiterea acestor crime, este acum căutat de poliție.

Dacă vina inculpaților va fi demonstrată, ei riscă până la 15 ani de închisoare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md