Numărul de interceptări autorizate de organele de drept este în continuă creștere, se atestă lipsa garanțiilor împotriva abuzurilor din partea reprezentanților statului, iar autoritățile sunt reticente să ofere explicații, se spune într-o nouă cercetare realizată de CPR Moldova: „Scoși din fire: ce facem cu interceptările în Republica Moldova”.
Potrivit cercetării, în timp ce instituțiile statului nu pot să cadă de acord care este cifra reală a interceptărilor, acestea totodată nu pot oferi mai multe informații, care ar ajuta cetățenii să înțeleagă de ce justiția moldovenească autorizează atât de multe interceptări.
„Rata demersurilor procurorilor admise de judecători rămâne a fi la nivelul de 98%, adică o acceptare aproape automată, iar datele despre aplicarea garanțiilor legale împotriva abuzurilor lipsesc”, se arată în cercetare.
În 2017, CPR Moldova a transmis mai multe solicitări de informație subiecților care efectuează activitatea specială de investigații, cerând date despre numărul de demersuri, date dezagregate despre infracțiunile vizate, numărul de interceptări anulate și alte statistici, dar a primit variate refuzuri.
Astfel, Serviciul de protecție și pază de stat, a considerat că numărul demersurilor de autorizare a interceptării și înregistrării comunicațiilor nu poate în general constitui obiect al Legii cu privire la accesul la informații. Centrul Național Anticorupție a răspuns că nu duce evidența interceptărilor.
Serviciul de Informații și Securitate a tratat solicitarea ca petiție și a refuzat să dea un răspuns. Ministerul Afacerilor Interne și-a motivat refuzul prin faptul că informația ar constitui secret de stat, iar Serviciul Vamal a spus că nu efectuează o evidență a informațiilor solicitate, fiindcă nu este utilă și nu este prevăzută de lege.
Procuratura a oferit un răspuns incomplet solicitărilor CPR. Aceasta a oferit datele statistice privind numărul interceptărilor admise și respinse și cele efectuate cu autorizarea procurorului, însă nu a oferit și celelalte informații solicitate.
Un alt aspect îngrijorător menționat de CPR este nerespectarea garanțiilor din Legea privind activitatea specială de investigaţii și Codul de procedură penală, și anume faptul că, după încetarea interceptării, procurorul trebuie să informeze persoanele care au fost supuse măsurii despre aceasta.
La o solicitare a organizației, Procuratura Generală a comunicat că au fost informate 461 de persoane în cazul a peste 11,000 de interceptări inițiate între 2012 și sfârșitul lui 2017, adică 4%. Cu alte cuvinte, consideră autorul, această garanție a protecției drepturilor persoanei este aproape inexistentă în practică.
Nici dreptul la apărare nu este respectat, din perspectiva secretului convorbirii dintre avocat și client. Potrivit avocaților cu care a discutat CPR Moldova, în condițiile actuale în care majoritatea demersurilor sunt autorizate aproape automat, avocații se văd nevoiți să își cenzureze discuțiile la telefon cu proprii clienți, nefiind siguri că acestea sunt exceptate de la măsura specială de investigație.
Îîntre 2014 și 2016, numărul demersurilor de interceptare a convorbirilor admise de judecători s-a dublat, ajungând la 11,474 în 2017, conform statisticilor Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ), citate de Centrul de Resurse Juridice din Moldova.
O cifră contestată de Procuratura Generală, care indică o cifră mult mai mică, și anume 3,142 de cazuri Această diferență e argumentată prin faptul că AAIJ contabilizează toate demersurile privind interceptările (inclusiv cele de prelungire), iar PG doar cele de dispunere a interceptării.
„Indiferent de datele statistice, oferite de Procuratura Generală sau cele ale instanțelor de judecată, interceptările în Republica Moldova au un caracter masiv și sunt în creștere. Mai ales în condițiile în care, în unele sedii judecătorești 100% din demersurile procurorilor sunt satisfăcute, iar verificările ulterioare a legalității acestora uneori pur și simplu nu au loc. Respectiv, cetățenii au temeri rezonabile că statul le poate încălca nejustificat dreptul la viața privată, iar scurgerile care apar sistematic în presă, suspectate a fi din surse din cadrul organelor de drept, agravează problema și sporesc suspiciunile”, se mai spune în analiză.
Potrivit acesteia, primul pas în ameliorarea situației ar putea fi îmbunătățirea transparenței în jurul activității de interceptare. Totodată, se impun și mecanisme adiționale independente de monitorizare și control care să asigure respectarea drepturilor cetățenilor la viață privată.
