Colectări ilegale de bani, antisanitarie și educatori agresivi. Scrisoarea deschisă a unui părinte către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport

Citiți mai jos scrisoarea deschisă a părintelui:

„În vara anului 2015, când băiatul mai mare al nostru avea un an și nouă luni, am mers cu soția la DETS Ciocana să depunem o cerere ca să obținem un loc pentru grădinița 32, ce se află chiar sub ferestrele blocului unde locuim. Pe 22 octombrie 2016, Daniel împlinește 3 ani. Ei, zic, e timpul să mergem să socializăm cu copiii la grădiniță. Merg eu pe la început de noiembrie la d-na director Dina Păvăleanu, mă prezint, vorbim de înmatriculare. Doar că, zice ea: „Știți, acum nu avem locuri dar pe la Anul Nou cred că rezolvăm. Lăsați-mi numărul de telefon și eu am să vă sun, între timp pregătiți cartela medicală”. I-am lăsat numărul de telefon al meu și al soției, i-am mulțumit și am plecat. Lasă că nu e o problemă, îi zic soției, oricum ești în concediu de maternitate cu Călin (băiatul mai mic născut la 12.05.2015), o să mai stea acasă vreo 2 luni. Revin eu cu un telefon prin ianuarie și aud: „Nu, domnu, va trebui să mai așteptați, că nu avem încă locuri”. Așteptăm. Martie: „Cred că prin mai sigur va fi posibil să găsim pentru că atunci pleacă mai mulți copii din grădiniță”.

Ping pongul ăsta a durat până când a mers soția la sfârșit de noiembrie 2017 la ea în birou unde avea să audă povestea veche. Dar, printre altele, a întrebat-o pe d-na Păvăleanu dacă nu au nevoie de profesori de dans (soția e coregrafă), la care i se răspunde că nu au cerc de dans, dar au nevoie de educatori și dacă nu ar vrea să vină să se angajeze. Soția, politicos, îi răspunde că nu are studii în educația timpurie și nu e sigură că va face față. Nu-i nimic, zice Păvăleanu, ce-ți trebuie să știi aici? Le citești o poveste și gata. Uite, te duci acum la Direcție, eu trimit un SMS și îți aranjez imediat ambii copii. Gândește-te la propunere, dar să știi că nu accept refuz… Soția cam nedumerită, un pic confuză de așa „succes”, merge la Direcție (DETS-Ciocana), ia niște foi, se întoarce și i se spune că de la 1 decembrie copiii merg în grupa nr.1 (grupa-creșă). Da, zice soția, dar cel mai mare are 4 deja, cum să meargă la creșă? Nu-i nimic, zice doamna, de la Anul Nou îl aranjăm în grupa de vârsta lui. Aflu și eu frumoasa noutate, le vorbim băieților că uite degrabă veți merge acolo unde sunt mulți copii, o să vă jucați. Deci, toate se aranjează la locul lor…

Și într-adevăr, de la 1 decembrie mergem la copii. Băieții entuziasmați (mama le-a semănat atâta curiozitate), intra în grup, încep a studia jucăriile de acolo, cunoștință cu educatoarea,etc. S-au adaptat ușor, n-aveau răbdarea să revină iar următoarea dimineață la grădiniță (ei ziceau că merg la școală). Peste vreo două săptămâni educatoarea pe nume Ana zice că trebuie sa dăm câte 250 lei pentru rechizite că nu are cu ce organiza activități. Ok, am dat banii. Mai trece o săptămână și aflăm că avem o altă educatoare-Parascovia. De rechizite s-a uitat un timp. Ulterior, la o adunare de părinți unde era și directorul, o mămica întreabă ce e cu rechizitele pentru care am plătit. La care i se răspunde cu un ton prepotent (un lucru normal de altfel la d-na Păvăleanu): „Dapu eu di undi sî știu, căutaț-o pi Ana” . Bine, am să mai revin la adunarea asta.

După Anul Nou, un băiețel pe nume Andrieș, care de când a venit în grădiniță era unul foarte adecvat, un copil foarte drăguț, la prima vedere iți trezește chiar simpatie, la un moment dat se pune jos, se bate cu capul de podea, de perete, se repede agresiv spre alți copii și își înfige dinții în piele. Ai mei au fost mușcați de câteva ori, Daniel a venit o dată cu tricoul pătat de sânge. Scriu o plângere și merg la director. Mi se spune că vor lua măsuri, se va vorbi cu părinții, altceva nu pot să facă. O lună Andrieș nu a frecventat. Însă aici apare o altă bubă pe nume Diana (dădaca angajată pentru grupa nr.1). Diana întâlnea copiii cu zâmbet în fiecare dimineață, îi cuprindea și zicea că ei o iubesc.

Tot ea dormea chiar în dormitorul copiilor,probabil din lipsă de locuință, unde mai primea și musafiri pe timp de noapte. Într-o dimineață Parascovia și cineva din părinți au dat cu nasul de ușa închisă, cheia era la Diana care lipsea și au fost nevoiți să spargă lacătul. Peste câteva zile, venind seara să iau băieții, educatoarea îmi dă îmbrăcămintea murdară a lui Călin și îmi zice că nu a reușit să ajungă la oală și a făcut pipi pe el. Ei bine, îmi zic, se mai întâmplă, cu toate că acasă el mereu se cere. Altă dată celălalt mai mare o face în pantaloni, iau haina murdară, ajung acasă și îmi dau seama că acei pantaloni curați în care a fost schimbat, tot sunt uzi. Zic, cum, de doua ori s-a pișat pe el? Urmează în zilele următoare să mi se dea și îmbrăcămintea murdară de caca. Am observat cu soția și un schimb de comportament al copiilor.

Vorbind cu alți părinți, ăștia au confirmat că li se întâmplă același lucruri. În una din dimineți, soția intră în vestiar, ușa în grup era închisă și aude: „Și blia, m-ai săturat tu atâta!”(Diana). Atunci am decis să facem rost de un reportofon ca să vedem ce se întâmplă. Acum expun ce am auzit pe înregistrări:

– Mă scoți din sărite, amuș te-ajung!
– Când te pocnesc, ap să știi că…!
– De vin te înnaduș !
– Nu mă-nerva !
– Și ești balinaia?
– Mănâncă ca porșii, doamni ferești!
– Pâinea cu unt repidi ai mâncat-o, că eu nu-s la bisericî!

A fost sesizată doamna director care ulterior a zis că a vorbit cu Diana și i-a dat ultima șansă. Bineînțeles că atitudinea dădacei nu s-a schimbat și a fost eliberată.

În martie 2018, merg iar la director ca să întreb de transferarea lui Daniel care avea deja 4 ani și 5 luni, și care mergea în continuare în grupa 1 de creșă, unde nici vorbă de activități nu poate fi pentru că d-na Parascovia (unica educatoare) stă toată ziua cu Andrieș în brațe ca să nu reușească ăsta să muște pe următorul, unde e o fericire dacă o dată pe săptămână copiii sunt scoși afară la aer și unde antisanitaria e la ea acasă. Problema curățeniei a fost abordată și la adunarea de părinți, și în grupul de pe Viber, unde noi, părinții, ajungem să citim răspunsurile d-nei Păvăleanu: „da și să mă duc eu să vă fac curățenie?; da eu cu ce-s de vină că nu am lucrători?; voi în loc să ajutați, mă deranjați acum cu bombardamentele voastre; am să trimit pe cineva azi la clacă acolo”. Ei, vin eu seara să-mi iau copilul și vad că „claca” a constat în faptul că a fost strâns sul covorul din vestiar, atât.

Întreb de educatoare dacă s-a făcut curat, mi se răspunde afirmativ că da. În momentul când am privit atent spre covorul din grup acoperit de fărâmituri, murdărie, pe care copiii se joacă, ea a lăsat capul în jos și a plecat.

Era din nou martie. În cabinetul directorului eram a … oară:

– A, d-nu Dudnic. Ce s-a întâmplat?
– Păi, am venit să vedem cu transferul lui Daniel.
– Da de câte ori să vă mai spun că nu avem locuri, în grupa 7 sunt 29 de copii.
– Bine, da i-ați spus soției că din martie copilul merge în grupa lui (a mai fost și ea două săptămâni în urmă la director). Era o problemă cu dulapul și o mămică ne-a oferit spațiu în dulapul copilului ei.
– Eu încă o dată vă repet că nu putem, sunt prea multi copii acolo.
– D-na, eu bat la ușă aici din noiembrie 2016, prezentați-mi vă rog lista copiilor care au plecat din grădiniță și care au fost înmatriculați timp de 1 an și 5 luni, să vedem dacă ei corespund districtului, să mă conving că e adevarat că nu s-a eliberat vreun loc.
– Da șini sunteti dvs., organ de cercetare ca să vă prezint?
– Bine, eu văd că aici nu se rezolvă nimic, va trebui să apelez la instituțiile superioare.
– Da duceți-vă unde vreți!

Peste câteva zile am scris o plângere către DGETS și urma să merg s-o înregistrez. Ca prin minune, în aceeași zi primesc un telefon. Pe partea cealaltă de „fir” d-na Păvăleanu: „D-nu Dudnic, am făcut tot posibilul ca să găsim loc în grupa 7, de la 1 aprilie puteți merge deja. Da știți, avem o problemă cu pianul (eu sunt acordor), trebuie acordat și reparat, vreo două clape nu lucrează. Iată a venit un acordor și a cerut 1000 de lei, da noi de unde sa luăm așa bani, suntem instituție de stat. Puteți să ne ajutați?”. Bine, zic, am să intru săptămâna viitoare și am să-l văd.

Părea totul o glumă. Dar nu, chiar de la 2 aprilie mergem cu Daniel în grupa 7. Maică-sa l-a pregătit, îi zicea că el e mare deja și trebuie să meargă în grupa cu copii mari. Mă întâlnește educatoarea Anastasia foarte zâmbitoare, îmi arată dulapul care putem să-l folosim (unul doar pentru noi), și îmi spune ce trebuie să aducem: 2 seturi de albituri, săpun lichid, șervețele uscate și umede, tacâmuri de la Luminarc. Seara după copii vine soția. În grupa 7 era deja cealaltă educatoare, Elena. Cea din urmă zice că Daniel s-a comportat foarte bine, că e bravo. Uitați-vă, zice, cât e de bine la noi, e frumos, reparația se face din contul părinților. Iată Daniel, continua ea, a intrat în baie și a făcut: Wow! Foarte frumos!( baia a fost reparată vara trecută din bugetul statului). Și trebuie să contribuiți la educatori și la dădacă. Mai avem iată și activități unde copiii au nevoie de cărți pe care le-au cumpărat părinții și nu le găsiți nicăieri. Chiar mai avem un set care putem sa vi-l dăm cu 300 lei.

A doua zi aducem tot ce ni s-a cerut în afară de albituri și de bani. Seara, însă, avem adunare de părinți în grupa 1. E prezent și directorul. Acolo s-a vorbit despre curățenie, despre securitate (porțile mari sunt foarte des larg deschise în timp ce copiii se joacă chiar în preajmă), despre cei 250 de lei pentru rechizite care au plecat nu se știe unde, despre igienă. Trebuie remarcată calitatea d-nei Păvăleanu de a menține situația sub control atunci când întrerupe orice vorbitor ca să nu degradeze situația. Însă, toată adunarea se transformă într-un monospectacol de proastă calitate unde textul este alcătuit din „…la noi totul e bine, gata, de azi porțile vor fi închise, toți copiii sunt buni, igiena e la cea mai înaltă calitate, statul asigură cu detergenți suficienți și fiecare copil are câte 5 litri de săpun pe lună…” Și eu îmi permit să fac cea mai mare greșeală întrebând de ce atunci mi se cere în grupa 7 săpun lichid. A confirmat asta și un tătic care mai avea un copil acolo, adăugând că lui i s-a cerut și hârtie igienică. Cine? Când? Cum și-a permis?-exclamă Păvăleanu.

Următoarea zi după masă, când vin să-l iau pe Daniel, Anastasia îmi zice că trebuie să mergem la director. Acolo tot ea mă întreabă indignată de ce am spus că mi s-a cerut săpun. Pai, da nu mi-ați zis?, zic, chiar l-am și adus deja. La care răspunde că de fapt eu nu am înțeles bine, ea a avut în vedere că e nevoie doar de dozatorul pentru săpun, fiecare copil are dozatorul lui în baie. Mi-a părut straniu cum ar arăta o baie cu 29 de dozatoare. Am văzut că minte dar, îmi zic, să facem spumă la gură acum cu un săpun? Atunci îmi cer scuze, îi răspund, pentru că nu ne-am înțeles, cred că nu am fost atent. Tangențial vorbesc cu Păvăleanu și despre faptul că Elena ne-a cerut bani pentru educatori și dădacă, pentru cărțile care au rămas de la un copil care a plecat. Aceeași reacție: Cum asa? Când? Chemați-o pe Elena! Vine:

– De ce d-na Elena ați cerut bani pentru cărți? Chiar așa ați spus, că pentru educatori, dădacă?- face directorul.
– Da știți, eu de fapt am avut în vedere, noi avem un lucru foarte greu, noi, salariu e m…
– Ia nu te plânge acum, asta e meseria și soarta noastră. Eu cum v-am învățat? Că trebuie să spuneți parinților că dacă vor, dacă au posibilitate, atunci să dea. Hai, mergeți la lucru că nu am timp amu cu voi.

Am făcut-o lată, îi zic soției seara. Poate nu trebuia să vorbim? Acum ele ar putea avea o atitudine nu prea bună față de Danu. Ei, poate le trece.

Era chiar în preajma sărbătorilor de Paști. Vineri, pe 6 aprilie am prevenit că nu venim la grădiniță și am mers într-o scurtă vacanță. Între timp copiii au răcit și stăm acasă ca să-i tratăm. În dimineața zilei de luni, 23 aprilie, merg cu ambii copii la grădiniță. La grupa 7 mi se spune că nu poate fi primit copilul fără certificatul medical. Păi, zic, medicul de familie e după masă azi și vi-l aduc seara. Nu, categoric, e lege. Ok, iau băieții și mergem în grupa 1 să-l las pe cel mic, poate va fi Parascovia mai adecvată, că se mai întâmplă mai înainte și nu era o problemă. Era și Svetlana metodista acolo care cu ranchiună mă întreabă cum de îmi permit să las copilul fără certificat. Bine, am plecat acasă. Era evident că nu suntem comozi acolo. A început carusela…

Dimineața, pe 24, îi zic soției să coase iar reportofonul în pantalonii lui Daniel, trebuie să vedem ce atitudine au educatoarele. Îl bagă ca de obicei în brâu acolo unde e elasticul și coase cu ațe gaura. Evident că copilul nu știa nimic. Pe la amiază sună telefonul soției, era Elena care îi spune că băiatul nu vrea să doarmă, că are nevoie de adaptare și să vină să-l ia. Zis și făcut. În momentul când a intrat în dormitor,soția îl găsește pe Daniel așezat pe marginea patului îmbrăcat în pajama. Iese cu el în vestiar ca să-l încalțe, o ajunge din urmă dădaca cu pantalonii unde era reportofonul și îi zice că a uitat asta. Între timp, intră în grup și Elena. Daniel, văzând pantalonii cu gaură, întreabă de ce sunt rupți, la care Elena răspunde că nu-i nimic, mama o să-i coase.

La intrare în casă, soția îmi arată pantalonii și spune că reportofonul nu-i. Cum nu-i, zic, și n-ai întrebat nimic? Nu, răspunde, m-am pierdut, n-am îndrăznit, am plecat. Mă îmbrac fulger, înfuriat iau pantalonii cu pricina și merg direct în grup. O găsesc acolo doar pe dădacă, copiii dormeau, Elena lipsea. Am întrebat dădaca dacă nu a găsit vreun obiect negru, mic ca un stic. Zice că nu, și că Elena e la ședință, revine peste 35 min. Ok, ca să nu pierd timpul, merg să caut pe terenurile unde se joacă de obicei grupa 7, poate i-ar fi căzut, gândeam.

Sigur că nu am găsit nimic, și reflectând un pic îmi dau seama că nu era posibil să-l piardă, era cusut bine, am studiat bine la pantaloni să văd dacă nu aveau o altă gaură. Intru din nou în grup, o găsesc pe Elena și zic că vreau să vorbim. Am pus două scaune față-n față și ne așezăm, totodată îi spun că voi include și camera video din telefon. A sărit arsă zicând că nu e vedetă ca să fie filmată și hai să mergem la director. Bine, mergem la director (cu camera inclusă totuși). Acolo mi se spune că nu au luat nimic, că nu duce nimeni răspundere de obiectele copilului, și că de ce mi-am permis „să înarmez copilul cu apărăturî de ascultat, că Doamni ferești de așa ceva”.

Vreau să mai adaug aici că în octombrie 2016, într-un alt grup a mai fost un caz când o mămică a atașat un reportofon copilului. Cu intervenția poliției, d-na Păvăleanu a restituit reportofonul sustras. Deci, tot spectacolul jucat mai sus, nu era decât o farsă. Bineînteles că nu a urmat nici apelul către „organe“ și nici Direcția nu a fost anunțată. Mă întreb eu de ce ar fi fost nevoie să sustragă reportofonul dacă în grup e tocmai așa bine cum spune educatorul? Ce-ar fi fost de ascuns? Chiar în acea dimineață au fost instalate jaluzelele. Să se fi întâmplat acolo ceva care nu trebuie să afle nimeni? Sau e o simplă răzbunare? Mister.

Următoarea dimineață, pe 25 aprilie, ca de obicei, aduc copiii la grădiniță. De regulă mergeam cu ambii la Daniel în grupa 7 și pe urmă în grupa 1 cu cel mic. Copiii toți afară:

– Bună dimineața, d-na Elena! – zic.
– A, bună dimineața! Da știți, eu nu vă primesc în grup.
– De ce?-mi s-a făcut rece în spate.
– Eu nu vreau să lucrez cu așa copil și cu așa părinți.
– Păi, cum? –nedumerit-Dar…
– Iată mergeți la d-na Dina că eu am scris o plângere.
– Bine, zic, dați-mi un refuz în scris să știu și eu care-i argumentul.
– Am scris totu pe foaie la d-na Dina.

L-am lăsat pe cel mic în grup la el, pe Daniel acasă și mă întorc la director. Am cerut de la d-na Păvăleanu să-mi facă o copie a plângerii Elenei, să citesc și eu care e motivul de a nu-mi primi copilul. Nu mi-a dat, clar lucru, nimic. Însă, teatral, mi-a zis că nu a avut nici un drept ca s-o facă, că nu e la ea acasă, a chemat-o și a mustrat-o pentru asta. I-a mai zis la urmă că trebuie să vină să scrie o explicație de ce nu a primit copilul. Plec. A doua zi, pe 26, déjà vu:

– Bună dimineața, d-na Elena.
– Ce ați hotărât cu d-na Dina?-mă întreabă.
– Nimic n-am hotărât.
– Eu nu vă primesc.
– Deci, sigur, îmi iau copilul și plec?
– Da.

Nu am mai mers la director, era limpede că abuzurile astea nu se pot produce fără protecția ei, sau, cine știe, chiar la indicațiile dânsei. După asta, pe 27 aprilie, merg la DGETS în biroul 32, unde am relatat toată istoria. Între timp s-a alăturat și d-na Negrei, care mi-a zis să telefonez săptămâna viitoare și se va vedea cum e de soluționat conflictul. După asta d-na Elena s-a răzgândit să nu-mi mai primească copilul. Am sunat la Direcție joi pe 3 mai. M-a întrebat o voce dacă nu m-a telefonat d-na Dina ca să vorbim. Nu, am răspuns. Am mai intrat o dată la DGETS pe 7 mai, unde am comunicat cu d-na Negrei. I-am vorbit de frustrările copilului, s-a discutat un probabil transfer al copiilor în grădinița 179. Doar o frază mi-a rămas ca o pată pe inimă, dumneaei a zis că nu există temei pentru sancțiuni.

Așa a fost să fie că d-na Păvăleanu era cu treabă acolo la direcție și a fost invitată în biroul d-nei Negrei. Nu am citit bucurie în ochii ei când m-a văzut, și, încep reproșurile. Faptul că dânsa distorsionează toate acele evenimente întâmplate, m-a făcut să relatez totul pe hârtie. Cronologic, cam lung dar în detalii exact așa cum a fost.

Vreau sa atrag atenția că refuzurile Elenei au fost spuse în prezența copiilor. Nu știu pe cât l-a afectat asta pe Călin (cel mai mic), dar Daniel acum refuză categoric, isteric chiar, să mai meargă la grădiniță. Avem și probleme de comunicare acum cu el dar încercăm să restabilim echilibrul. După ultimele zile când cu greu l-am convins să meargă, am avut o discuție cu Anastasia. Dânsa îmi zice că băiatul nu adoarme fără ca cineva sa-i fie alături, dacă noi suntem așa părinți ea nu poate să lase un grup întreg numai pentru el, că copilul nu vrea să mănânce și se teme să nu leșine, că nu corespunde vârstei lui, nu știe să se încalțe singur, nu este pregătit pentru grădinită și că educația de fapt, începe de acasă. Consider asta o insultă și argumentez:

1. Chiar în timpul discuției care avea loc în vestiar, Daniel s-a încălțat singur și mă aștepta să plecăm. Anastasia era preocupată sa ne intimideze ca să observe asta.
2. Am mers între timp să consultăm un pediatru și pe care din curiozitate l-am întrebat dacă dezvoltarea copilului corespunde vârstei. Mi-a arătat tabelul care vorbeste de faptul că se încadreaza în parametrii normalului.
3. Că refuza să mănânce. E și normal. Oare el nu simte nervozitatea parinților în toată perioada asta? Oare el nu a priceput că e ceva în neregulă și că ar putea fi el în miezul problemelor? Oare simte el zona de confort atunci când aude că cineva nu vrea să-l primească?
4. Ce vrea să spună Anastasia când zice că suntem „așa părinți“?

Mai rugați-o pe Anastasia să vorbească despre scaunul pedepsiților unde a fost pus Daniel chiar din a doua zi de frecventare a grupei. Asta numesc ele adaptare?

Referitor la grupa-creșă nr.1. Vineri, pe 11 mai, după ce Daniel s-a opus iar să rămână la el în grup, și Anastasia l-a întrebat sarcastic „iar concertul de dimineață?” (ar fi o metodă de calmare a copiilor), am mers cu ambii să-l las măcar pe Călin. Ajunși acolo văd scena. Copiii toți plâng, d-na Parascovia îi punea unui băiețel (Vlăduț) o lingură pe obraz. Zic: „Ce s-a întâmplat?”, „L-a mușcat Andrieș”, zice. În momentul când l-am văzut mai aproape pe Vlăduț, am observat că avea tot obrazul inflamat, urme de dinți unde sub piele s-a adunat sânge și întreb educatoarea de ce nu anunță părinții. Ea îmi răspunde iritată că va chema dacă trebuie și părinții, și salvarea, și poliția. Între timp chiar în fața mea Andrieș a răpus un alt copil jos și iar dă sa-l muște de obraz. Până nu am ridicat vocea, Parascovia nu a întreprins nimic. Mai expun aici un caz care a avut loc vreo 2 luni în urmă când cineva din copii a tras de cercel o fetiță și i-a rupt urechea. D-na Parascovia a anunțat despre incident abia seara când a venit tata fetiței. Altă soluție decât să-mi iau copiii și să plec acasă nu am găsit.

În contextul celor scrise mai sus, eu și soția, nu considerăm rațional să mai ducem copiii la grădinița asta.
Cer Direcției Generale Educație Tineret și Sport să ia atitudine față de abuzurile educatorilor și directorului instituției.

Cu respect, familia Dudnic