Simona Halep a trecut de primul tur la Roland Garros, iar Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul trei al aceluiași turneu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Simona Halep, numărul 1 WTA, s-a impus, miercuri, în fața jucătoarei americance Alison Riske, numărul 105 WTA, cu scorul 2-6, 6-1, 5-1, în prima rundă a turneului de Grand Slam Roland Garros. O lată româncă, Mihaela Buzărnescu, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 31, s-a calificat în turul trei la Roland Garros, al doilea turneul de Grand Slam al anului.

În turul doi, Halep va evolua contra unei alte americance, Taylor Townsend, locul 72 mondial. Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, în 2017, la Cincinnati, când s-a impus Halep.

Mihaela Buzărnescu a trecut în turul doi de suedeza Rebecca Peterson, locul 97 WTA, venită din calificări, scor 6-1, 6-2, după 61 de minute de joc.

„Este o realizare incredibilă că am ajuns în turul trei la un Grand Slam, asta mi-am dorit şi mă bucur că am reuşit acest lucru la 30 de ani”, a declarat Buzărnescu la Eurosport.

În turul trei, ea va juca în compania învingătoarei din meciul dintre ucraineanca Elina Svitolina, favorită numărul 4, şi slovaca Viktoria Kuzmova, locul 97 mondial.

Pentru accederea în turul trei, Buzărnescu va primi 130 de puncte WTA şi 130.000 de euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...