Ambasadorii Ruslan Bolbocean și Victor Osipov s-au întâlnit cu șeful administrației militaro-civile din regiunea Donețk

Ambasadorul Republicii Moldova la Kiev Ruslan Bolbocean și reprezentantul permanent al țării noastre pe lângă OSCE, Ambasadorul la Viena Victor Osipov, aflați într-o vizită de lucru în orașul Kramatorsk din estul Ucrainei, au avut o întâlnire cu președintele administrației de stat a regiunii Donețk, conducătorul administrației militaro-civile regionale Pavlo Jebrivskii.

Discuțiile între oficiali au vizat situația din regiune, Pavlo Jebrivskii prezentând informații cuprinzătoare privind ultimele evoluții ale acesteia și acțiunile autorităților ucrainene în vederea încetării ostilităților din estul Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, ambasadorul Ruslan Bolbocean a reiterat poziția Republicii Moldova privind susținerea eforturilor Ucrainei orientate spre reglementarea pe calea politico-diplomatică a conflictului din regiunile estice ale țării, în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

Totodată, a fost confirmată disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova de a acorda în continuare asistența în organizarea odihnei și reabilitării copiilor ucraineni din familiile care au avut de suferit în urma ostilităților.

Reprezentantul Permanent pe lângă OSCE, Victor Osipov, a informat despre întâlnirea cu contingentul moldovenesc din cadrul Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE din Ucraina (SMM OSCE), discuțiile din cadrul OSCE pe marginea evoluțiilor din regiune, remarcând, în context, o interacțiune constructivă cu Delegația permanentă a Ucrainei.

Pavlo Jebrivskii a ținut să aducă mulțumiri Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat Ucrainei. În același timp, oficialul ucrainean a apreciat înalt contribuția adusă de către reprezentanții țării noastre care activează în cadrul SMM OSCE în Ucraina.

De asemenea, la invitația șefului administrației regionale, ambasadorii moldoveni au vizitat spitalul din orașul Slaveansk, care a fost distrus în anul 2014 în urma acțiunilor militare de amploare ce au avut loc în regiune, obiectul în cauză fiind ulterior reconstruit parțial cu asistența financiară oferită de unii parteneri externi ai Ucrainei.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.