Bărbat din Călărași, condamnat la 20 de ani de închisoare după ce prima instanță l-a achitat.

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un locuitor al raionului Călăraşi a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru comiterea unui omor intenționat. Verdictul a fost dictat de Curtea de Apel Chişinău, după ce anterior, magistrații primei instanțe, îl achitase.

Crima a avut loc pe 31 octombrie 2016, în satul Onişcani, când inculpatul, a venit la o bătrână ca să-i ceară bani cu împrumut. După ce între cei doi s-a iscat o ceartă, inculpatul a snopit în bătăi bătrâna, în vârstă de 78 de ani, până a lăsat-o fără suflare.

Prin sentința Judecătoriei Călăraşi din 14 august 2017, inculpatul a fost achitat pe motiv că fapta nu a fost comisă de către inculpat.

Procurorii au contestat sentinţa de achitare, insistând pe condamnarea inculpatului conform învinuirii. Astfel, recent, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, inculpatul fiind condamnat la 20 de ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 33.688 lei.

Decizia Curţii de Apel este executorie, însă poate fi supusă căilor ordinare de atac la Curtea Supremă de Justiţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...