(foto) Despre ninsoare, un copac și mai mulți oameni. Un grup de tineri și-au propus să readucă la viață platanul doborât după ninsoarea din 2017

proiect3

Un grup de tineri, în frunte cu Mihai Stamati, și-au propus să reînvie memoria unui platan, care a căzut în fața Bibliotecii Naționale, în urma ninsorilor din aprilie 2017.

Astfel, tinerii au lansat un proiect care are drept scop să povestească despre copacii prăbușiți în Chișinău la sfârșit de aprilie și în același timp să ofere spațiului public o alternativă de mobilier urban realizat din trunchiului unuia din ei.

proiect2

„Ne-am propus ca scuarul Bibliotecii Naționale „Vasile Alecsandri” și Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” să rămână în continuare mediul acelui Platan. Un mediu în care el ar continua să existe sub forma de bănci de diferite dimensiuni şi configurații, modelate în dependență de geometria pe care o are fiecare trunchi în parte. E vorba de prelucrarea de manieră sculpturală a masivului și îmbinarea acestuia cu elemente de metal, astfel încât băncile să fie dotate cu suporturi pentru carte, laptop și suport pentru biciclete, servind trecătorilor de pe strada 31 august 1989 un bun prilej pentru popas, dar și un spațiu care predispune la comunicare, interacțiune și evenimente culturale în aer liber”, povestește Mihai Stamati, coordonatorul proiectului.

proiect

Inițiativa a fost susținută de Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău, iar infrastructura pentru realizarea proiectului a fost oferită de Universitatea Tehnică a Moldovei.

O parte din bugetul proiectului a fost acoperit de către parteneri. Cu toate acestea băieții au nevoie de ajutorul societății civile. „Dincolo de necesitatea de a completa restul bugetului necesar pentru finalizarea și instalarea mobilierului  în scuarul bibliotecii, vrem să promovăm prin această campanie ideea de responsabilitate colectivă și asociere a fiecăruia din noi cu mediul în care trăim. Campania „Copacul de la Bibliotecă” țintește spre donații mici, dar numeroase, așa că vă îndemnăm să o faceți modest și molipsitor. Și noi, din modestie, sau poate din curaj, fixăm o limită de sus – donația nu poate fi mai mare de 30 USD”, mai adaugă Mihai Stamati.

proiect1

 

Parteneri ai proiectului:

Direcția Cultură a primăriei mun. Chișinău
Universitatea Tehnică a Moldovei
AnyWay Travel

Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Echipa:
Mihai Stamati – designer, coordonator de proiect
Pavel Obreja – sculptor
Ion Zbancă – designer
Andrei Zbancă – designer

Mai multe detalii despre proiect puteți afla aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Stela Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente