367 de șoferi vitezomani, amendați timp de două zile de polițiști. Care a fost „recordul” de viteză

În doar două zile, 367 de șoferi au fost amendați de inspectorii de patrulare pentru depășirea limitei de viteză.

Din numărul total de conducători, 8 au fost înregistrați cu aparatul radar în timp ce circulau cu peste 100 km/h în zone în care limita este de 50 km/h.

„Recordul” de viteză a fost deținut de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Bălți. Acesta a fost înregistrat în timp ce circula cu 144 de km/h.

Tot aici au mai fost prinși alții doi, aceștia fiind înregistrați în timp ce circulau cu 141, respectiv 116 km/h.

Conform legislației, șoferii care depășesc limita legală de viteză sunt sancționați contravențional cu amendă de până la 1500 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.