Trei minori s-au înecat ieri într-un bazin acvatic din localitatea Pohribeni. Copiii au fost văzuți într-o barcă trecând iazul

salvatori

Trei minori cu vârstele de 9 ani, 11 și 7 ani s-au înecat ieri, în jurul orei 18.00, într-un bazin acvatic din localitatea Pohribeni, raionul Orhei. Potrivit datelor operative copii au fost văzuți într-o barcă trecând iazul, iar ulterior hainele acestora au fost găsite pe mal.

Potrivit informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, salvatorii au fost alertați în seara zilei de ieri pentru a efectua lucrări subacvatice. Astfel, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de scafandri din cadrul IGSU.

Salvatorii au lucrat toată noaptea pentru a recupera cadavrele copiilor. Pentru ca activitatea acestora să nu fie întreruptă de condițiile nocturne a fost instalat un turn de iluminare.

După aproape 12 ore de căutări continue, salvatorii au recuperat în această dimineață la ora 8.00 cadavrele băieților cu vârstele de 9 și 11 ani. Scafandrierii lucrează în continuare pentru a găsi băiatul în vârstă de 7 ani.

Toate circumstanțele în cazul decesului celor trei minor sunt investigate de organele de drept.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente