Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Specialiștii IGSU au înaintat trei…

Specialiștii IGSU au înaintat trei versiuni în cazul incendiului de la Strășeni

Laboratorul experimental antiincendiar al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI a stabilit primele versiuni în cazul incendiului produs în seara zilei de 21 mai în câteva încăperi dintr-un depozit amplasat în preajma orașului Strășeni. Specialiștii au înaintat trei variante: scurtcircuit, imprudență cu focul deschis și aducerea sursei de foc din exterior.

„Incendiul a cuprins o suprafață de 1500 metri pătrați, afectând tehnica agricolă aflată în interiorul încăperilor. Angajații laboratorului au efectuat cercetarea statică și dinamică a locului incendiului, înaintând spre examinare trei versiuni. Prima versiune este scurtcircuit în rețeaua electrică, o a doua versiune precăutată de specialiști este imprudența cu focul deschis, iar ultima – aducerea sursei de foc din exterior. Specialiștii Laboratorului experimental antiincendiar urmează să stabilească toate circumstanțele de izbucnire a focului, iar la final vor stabili cea mai probabilă cauza de producere a incendiului. Concluzia angajaților IGSU urmează să fie reflectată într-o încheiere oficială și va fi remisă organelor de drept pentru cercetări ulterioare”, se arată în comunicatul emis de IGSU.

În seara zilei de 21 mai, la ora 22:21, pompierii au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu izbucnit în câteva încăperi dintr-un depozit amplasat în preajma orașului Strășeni. La fața locului au fost trimise 14 autospeciale de intervenție cu peste 80 de pompieri.

Autor: Nicoleta Braghiș, stagiară