Interviu: „Politicul nu a împlinit vârsta majoratului în R. Moldova”

Interviu cu Gholamali Mohammadifard, psiholog

— Dle Ali, în ce circumstanţe aţi ajuns în R. Moldova?

— Am cunoscut-o pe actuala mea soţie, şi când am revenit în Moldova, ea făcea Colegiul, acolo am şi întâlnit-o…

— Şi sunteţi aici de peste 20 de ani…

— Cam aşa.

— Mai reveniţi în Iran?

— Nu, nu am fost de mult timp. Vreau să mă mai duc, dar nu ştiu când.

— Ce vă lipseşte de acolo?

— Îmi lipseşte doar mama. Şi ea nu mai e. În rest, nimic.

— Nu aţi aduce nimic de acolo mai aproape de dvs.?

— Nu, încerc să fac ceva bun, care să-mi placă, din ceea ce este aici. Toate produsele sunt pentru asta, dar ca să fim bucătari buni mai e nevoie de timp, de aptitudini. Avem posibilitatea să facem aici tot ce este acolo. Trebuie doar putere şi voinţă. Oricum, eu sunt mulţumit.

— Cum a fost să vă transferaţi aici, să vă adaptaţi?

— Nu a fost greu, eu provin dintr-o lume multiculturală, am crescut într-un cartier cu lume diferită, cu diferite culturi, într-o ţară în care sunt zeci de culturi, obiceiuri şi limbi vorbite – de la persană până la arabă, turcă sau azeră. Practic, eram adaptat, că aveam un suport de la naştere. Cum e şi în Moldova – voi vă naşteţi cu cel puţin trei tipuri de culturi diferite – rusă, română, şi mai putem adăuga ucraineană, bulgară, poloneză. De aceea, moldovenilor le este mai uşor să se adapteze în altă parte. Iranienii sunt la fel – foarte adaptabili. De asemenea, şi cei care se duc în Iran se simt foarte bine, pentru că acolo lumea e obişnuită cu multiculturalismul. Mie mi-a fost uşor şi aici, şi în România, şi oriunde m-aş duce mi-ar fi uşor.

— Vorbind de acest multiculturalism, cum îl vedeţi raportat la R. Moldova? Vă întreb asta pentru că, deseori, politicienii de la noi manipulează pe baza acestuia.

— Există numeroase beneficii ale multiculturalismului, dar asta în cazul în care politicienii au maturitate. Dacă nu o au, nu se poate. Atunci când nu există această imaturitate politică, nici nu trebuie să avem mari aşteptări, mai ales că politicul nu a împlinit vârsta majoratului în R. Moldova.

— Ce ar trebui să se întâmple ca acesta să se maturizeze?

— Trebuie să treacă timp. Maturizarea are o corelaţie directă cu timpul. Ca şi gogoaşele astea, care s-au copt în cuptor. Înţelegeţi? Da? În mare parte, ei nu sunt politicieni, sunt un produs de seră. Ştiţi cum sunt castraveţii din seră? Dacă îi ţii o zi în afara frigiderului, le apar pete. Roşiile din seră mai sunt bune o zi-două, după ce au fost scoase din seră. Şi uite la roşiile crescute în grădinile noastre – le păstrăm uneori până în martie-aprilie. Fiindcă sunt crescute natural. Şi atunci, pot să spun că nu e vina lor. E conjunctura. E o republică nouă, sistemul politic e schimbat în totalitate, nu a fost un sistem de la care ei să poată prelua exemplul, au trebuit să înveţe de sine stătător de la bun început. Şi atunci, ei învaţă din greşeli.

— Dar credeţi că ei învaţă?

— Schimbarea generaţiilor ne arată că trendul e pozitiv, în linii generale. Adică, nu pot să spun că politicienii din Moldova sunt ca politicienii din Marea Britanie, sau din Franţa. Nici nu trebuie să avem aşteptările astea. Dar, nici nu putem spune că sunt nişte proşti. Avem copii deştepţi. Că sunt încă copii, asta e altceva.

— Sunt domenii în care credeţi că ar trebui să se investească ca să se ajungă la această maturitate de care vorbiţi? Polonezii, iată, au mers pe ideea de terapie de şoc în economie.

— Aici, apare o altă problemă – mentalitatea. Mentalitatea este infrastructura omului, este solul învăţării şi comportamentului uman. Să ai cernoziom şi să ai pământ nisipos – sunt două contexte diferite. E ca şi cum eu nu am condus niciodată şi mi s-a dat o maşină. De aici şi diferenţele între noi şi România, între noi şi Polonia. Există anumite discrepanţe. Dacă noi vrem să lucrăm, nu putem copia de la alţii. Şi asta e una dintre cele mai mari greşeli pe care le fac politicienii din Moldova – fără să analizeze corect, vor să aducă aici modele străine. Noi trebuie să ne creăm propriul model, bazat pe informaţiile exacte pe care le avem, legate de gândirea şi mentalitatea poporului care trăieşte aici. Dacă vrei să faci terapie de şoc, trebuie să faci nişte cercetări. În acest sens, politicienii trebuie să aibă nişte programe fundamentale. Acestea încep de la o analiză exactă a ceea ce avem. Or, nu avem cercetări ştiinţifice clare, iar cele care se fac sunt ardere de bani, sunt superficiale. Nu avem centre universitare puternice de cercetare, cum sunt în ţările occidentale. Ştiţi câţi bani primesc acestea anual pentru cercetări în domeniul social, economic, psihologic, medical? Şi, să nu uităm, legat de infrastructura mentalităţii se poate discuta foarte mult – cum gândeşte fiecare dintre noi, cum este, ce atitudine are faţă de biserică, faţă de comunitatea LGBT, musulmani, evrei, romi, faţă de muncă. Trebuie să avem un plan pentru cei care sunt deja la o vârstă înaintată, cu privire la politicile noastre naţionale şi internaţionale, şi, pe de altă parte, să implementăm unele pentru cei care de-abia se înscriu la grădiniţă şi la şcoală. În rest, avem atâtea legi…

— Nu o singură dată s-a spus că legile noastre sunt bune doar pe hârtie…

— Nu, nu-s bune. Dimpotrivă, eu spun că niciuna nu e bună. Pentru mine, să zicem, care am un venit de 4000 de lei pe lună, deloc nu sunt accesibile, bunăoară, nişte frigărui. Deşi, nici nu vreau. Dar să ne gândim că, dacă aş vrea, ar trebui să elimin din listă acele lucruri care-mi sunt strict necesare. Acum, fără frigărui e clar că pot trăi. Aşa sunt şi legile – ele oferă condiţii pentru oameni, fără a se gândi la resursele lor financiare. Asta e o dilemă legislativă. Legea a luat-o mult înaintea realităţii pe care o avem. Şi atunci, fie că legea e mai sus sau mai jos de posibilităţile mele, apare o discrepanţă între mine, ca individ, ca cetăţean, şi legislaţie. Asta deşi scopul principal al legii ar trebui să fie aplicabilitatea. Primordial, trebuie să văd dacă mentalitatea mea merge sau nu cu chestia asta. Degeaba vorbeşti de egalitatea de şanse, dacă 80% din populaţie, din punct de vedere mental, nu acceptă asta. Şi atunci, ce am obţinut prin această lege?

— Cum vi se pare mentalitatea cetăţenilor de azi vizavi de politică, de proteste?

— E simplu. Cine ştie să cheme mai bine, la acela lumea se duce. Gândire oricum e puţină. Rar se întâmplă să putem spune că moldovenii ştiu de ce se strâng. Anunţă mâine un concert şi o să vezi. Pe ei nu-i interesează cine vine şi ce scop are. Sau anunţă că vrem să batem pe cineva. Se vor strânge şi vor sta, vor mânca… Dar, aşa cum s-au lăsat duşi cu vorba, tot aşa se vor împrăştia. Cei care vin pentru jumătate de oră la concert sau să mănânce, peste o zi uită, pentru că emoţia e funcţia principală în mentalitatea asta. Iar toate lucrurile pe care le facem pe bază de emoţie nu au valabilitate. Emoţia are o viaţă foarte scurtă, mai ales dacă nu există o bază solidă.

— Fiindcă aţi amintit mai sus despre comunitatea LGBT, de unde credeţi că vine această intoleranţă a unor moldoveni faţă de ei?

— Eu cred că tot ce este în viaţa asta e un produs al dezvoltării umane, al civilizaţiei. Adică, comunitatea lor poate exista într-un mediu în care modul de a raţiona este atât de avansat, încât ei pot fi înţeleşi fără probleme. Şi atunci, pentru unul ca mine, nu e nimic rău în faptul că doi bărbaţi sau două fete se iubesc. Nu mă deranjează cu nimic, pentru că eu am concepte şi gândire, şi asta mă individualizează. Adică eşti tu, sunt eu, şi eu respect ceea ce e personal. Eu am şi îţi ofer şi ţie posibilitatea să ai personalitate. Din moment ce tu ai personalitate, ai şi lucruri personale. Şi eu la fel. Atunci, tot ce ţine de domeniul personal – relaţia mea cu soţia, cu iubita, cu amanta – sunt lucruri strict personale. Pe cei care au atins nivelul respectiv de gândire aceste lucruri nu-i interesează. Aşa cum nu te întreabă pe tine ce ai făcut aseară, unde te duci azi, sau cum faci sau ce faci acasă. Asta e pentru cei care şi-au format o astfel de gândire şi înţeleg ce înseamnă personalitate, au un respect faţă de personalitatea lor, şi atunci tot ce este personal este sfânt pentru ei. Dar din moment ce ai o gândire colectivă, nu ştii de personal. Şi atunci tot ce e contra colectivului, e rău. Întrebarea e de ce? Fiindcă mulţi dintre noi nu ne-am format sau nu am fost lăsaţi să ne formăm o gândire şi o mentalitate personală, să credem în persoana noastră. De mici copii, noi suntem ai cuiva. Că dacă mergi la ţară, te întreabă al cui eşti. Cam ăsta este conceptul moldoveanului. Nimeni nu te cunoaşte în sat dacă nu spui al cui eşti, pe nimeni nu interesează asta. O asemenea gândire e una colectivă. De turmă. Atunci când mentalitatea rămâne la nivel de turmă, la nivel de colectiv, nu poate să se armonizeze cu a celora care merg după propria persoană. Culmea, în acest caz chiar mergi contrar credinţei tale, care vorbeşte despre iubire, pentru că e vorba de regulile şi interesul colectivului. Toate religiile cum credeţi, de ce se ciocnesc? Pentru că credinţa ta e ceva colectiv. Şi aici apar conflicte, din păcate.

— Ce repercusiuni are faptul că mulţi dintre tineri nu au acces la educaţie sexuală, pentru că acesta este considerat, oarecum, un subiect tabu în anumite medii? Nu sunt rare cazurile în care, practic, copiii nasc copii. Sunt ei capabili să aibă grijă de cei mici, aflându-se ei înşişi la o vârstă atât de fragedă?

— Vă spun exact circumstanţele, ca să înţelegeţi. Asta este teoria mea. Eu predau psihosexologie la masteranzi. Dezvoltarea corpului se datorează sistemului nostru de alimentare – aer, apă, mâncare. Ca să ai un corp sănătos, trebuie să mănânci bine şi să faci mişcare. Asta e dezvoltarea fizicului. Omul are două părţi importante – fizicul şi psihicul. Psihicul, la fel, are hrana sa. Acesta îşi face descărcarea prin circuitul energetic din corpul nostru. Corpul, când se dezvoltă, adaugă în greutate, psihicul, când se dezvoltă, creşte din punct de vedere al gândirii şi raţiunii. Acum, societăţile de tip închis, de tip dictatorial, de tip autoritar nu prea au nevoie de gândirea individuală a oamenilor, pentru că trebuie să fie un prost, un profet, un idiot, un deştept, un dumnezeu, acolo sus, care să judece pentru ei, să le spună ce să facă şi ce să nu facă. Într-o societate de tip autoritar, poporul nu are nevoie de dezvoltare psihică. Dacă nu vrei să se dezvolte psihic, tai sursa de alimentaţie. Sursa de alimentaţie pentru psihic sunt relaţiile sexuale. Societăţile de tip autoritar, de la religie până la politică, taie resursa respectivă. Şi fac asta din punct de vedere fizic, pentru că în societăţile de tip autoritar nu ajung două lucruri – alimentaţie, ca oamenii să nu se dezvolte fizic, şi sexualitate, ca să nu se dezvolte din punct de vedere psihic. De partea cealaltă, religia, ca autoritate, atacă în primul rând sexualitatea. Pentru că, dacă există libertate în acest sens, se dezvoltă gândirea. Şi în acest caz tu nu trebuie să mai accepţi orice îţi spune preotul. Respectiv, afilierea la grup va fi mai slabă. Din fericire, încet-încet, se schimbă lucrurile.

— Crescând în acest context post-sovietic, poate omul să se detaşeze singur de aceste preconcepţii?

— Nu, de unul singur, sub nicio formă. E nevoie de mai multe articole, emisiuni, programe, mai multe conferinţe, politici publice de la diferite ministere. Dar, până atunci, trebuie să avem grijă de noua generaţie. Totodată, trebuie să lucrăm şi cu părinţii, deşi va fi foarte greu la faza asta.

— Vorbind de preconcepţii, cum credeţi că poate fi îmbunătăţită situaţia persoanelor care se externează din spitalele de psihiatrie, ce se poate face pentru ca ele să se reintegreze mai uşor în societate?

— Trei lucruri sunt importante – dorinţă, putere şi timp. Aceştia sunt cei trei factori importanţi în orice schimbare pe care vrem să o facem. Dorinţa trebuie să vină mai întâi de la clasa politică, şi după, trebuie să inducem această dorinţă şi în rândul populaţiei, prin diferite mijloace ştiinţifice, despre care putem discuta. Trebuie să avem potenţial şi resurse economice, prin care să putem îndeplini programele respective. Şi, bineînţeles – trebuie să acordăm timp, pentru că acestea sunt programe de lungă durată. Trebuie să avem programe de cinci, de zece ani.

— Înseamnă asta că aceste persoane se pot integra dacă societatea le acceptă…

— Fără doar şi poate. Dar, am spus de multe ori, noi nu avem resurse şi potenţial. Practic, fizic, eu ca doctor nu reuşesc prea multe, ceilalţi, ca părţi, sunt limitaţi şi ei în resurse fizice şi psihice. Dacă creăm acest potenţial, eu cred că se poate. Însă, dacă unul din factorii respectivi ne lipseşte, va fi greu. Totuşi, eu cred că se poate, se poate mai mult.

— Cum vedeţi integrarea migranţilor în R. Moldova? La noi s-a manipulat pe ideea că vor veni 30 de mii de sirieni, şi aşa mai departe.

— Astea sunt poveşti cu zmei. Contează ca noi să fim sănătoşi la minte şi la cap. Trebuie să ne uităm la aspectele pozitive ale migraţiei, trebuie să ne uităm cum va fi situaţia R. Moldova peste 20 de ani. Acum jumătate din universităţi trebuie să-şi închidă porţile, pentru că nu au studenţi. Şi ce vrem să facem? Numai o mentalitate sub nivelul de jos poate gândi că migraţia este atât de dăunătoare. Afară de asta, fenomenul migraţiei nu e unul de azi sau ieri, ci de când lumea. Practic, astfel s-au făcut schimbări, s-au adus beneficii. Nimic în lumea asta, care este şi care a fost, nu trebuie privit cu ochi răi. Eu spun mereu că poţi transforma lucrurile cele mai mizerabile în aur. Dar, e nevoie ca politicienii să-şi schimbe mentalitatea. Uite, eu sunt aici de 20 de ani. Şi ce rău am făcut eu Moldovei? De ce nu trebuie să primesc cetăţenie? Aici e vorba de o mentalitate dezorientată, de aceea persistă aceste probleme. Cei care au ajuns la un anumit nivel, au văzut anumite lucruri nu s-au debarasat de vechea lor mentalitate. Şi, fiindcă sunt dezorientaţi, fac greşeli. Şi eu sunt o parte a greşelilor pe care le fac ei. Asta e, de fapt, tragedia, că cei care au soarta poporului în mâini şi trebuie să gândească corect, sunt dezorientaţi.

— Pot fi taxaţi aceşti politicieni dezorientaţi?

— Nu ştiu, trebuie să văd mai întâi unul competent, ca să-i pot taxa pe cei incompetenţi. Dar, iarăşi, ar trebui să îi taxăm pe toţi, în acest caz. Toţi sunt din acelaşi aluat, asta e. Aluatul trebuie schimbat. Aici mai trebuie adăugat ceva, aşa cum faci la cozonac – mai pui nişte stafide, mai pui nişte fistic. Acolo, e numai aluat, şi de oriunde iei, parcă numai pâine mănânci. Problema e că politicienii trebuie să se concentreze pe sănătatea lor, pe gândirea lor, să vadă dacă au sau nu o personalitate a lor. Întrebaţi, de exemplu, parlamentarii câte legi, din cele pe care le-au votat, au citit. Întâi de toate, e nevoie ca politicienii să-şi formeze propria personalitate, să creadă în ideologia lor. Aşa cum şi eu trebuie să cred în psihologie, ca să pot vorbi cu tine, nu? Ce rezultat am, dacă nu cred în ceea ce fac eu însumi? Să nu uităm câte partide şi convingeri au schimbat în ultimii ani politicienii de la noi. E normal oare? Unde vedeţi aşa ceva în Anglia, Germania, Franţa? Şi atunci ce să mai discutăm? Noi suntem încă la problemele din copilărie. Nu avem identitate. Şi dacă eu nu mi-am format identitatea personală, cum să formez identitatea colectivă, pe care o am ca ţară? În acest caz, nu se formează identitatea naţională, ci o identitate de grup. Noi am rămas la nivelul ăsta. Or, dacă politicienii îşi clarifică identitatea, nu vor mai apărea diversiuni legate de Moldova. Până nu-şi clarifică ei identitatea, cum să o facă ceilalţi?

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă