Partidul Democrat din Moldova nu va comunica public opţiunea partidului privind turul II din Chișinău, dar speră că la 3 iunie cetăţenii se vor mobiliza şi vor participa activ la vot, a declarat la un briefing vicepreședintele formațiunii Vladimir Cebotari.
„În ceea ce priveşte turul II al alegerilor din capitală. Acesta a fost discutat astăzi în cadrul partidului. Doar că de această dată, nu vom comunica public opţiunea PDM. Pentru că nu dorim ca alţii să comunice în numele nostru şi într-o manieră schimonosită aşa cum se întâmplă cel mai des sau întotdeauna şi nu vrem ca membrii noştri de partid să înţeleagă acest mesaj greşit. De această dată, comunicarea cu membrii noştri de partid se va face direct, prin intermediul organizaţiilor teritoriale”, a spus vicepreședintele PDM.
El a spus că PDM nu a avut favoriţi nici la Bălţi şi nici la Chişinău şi nu are favoriţi în turul II la Chişinău, dar și-a exprimat speranța că în turul doi va fi o prezență mai bună la vot, astfel încât noul primar să aibă o legitimitate cât mai consistentă, nu cea dată de doar o treime dintre votanți.
Cu referire la rezultatele primului tur de scrutin în cele două municipii – Chișinău și Bălți, unde PDM nu a avut candidați, Vlad Cebotari a evidențiat că, în special în capitală, scrutinul electoral a scos în evidență situații care merită atenție, „fiindcă ele transmit mesaje clare clasei politice și celor rămași în cursă”.
Vlad Cebotari a opinat că a fost un rezultat previzibil.
”Am făcut mai multe apeluri să fie identificat un candidat de dreapta unic, dar constatăm că luptele politice și-au adus rezultatul. Cel mai îngrijorător este numărul extrem de mic de cetățeni care s-au prezentat la urne. Vedem că oamenii devin din ce în ce mai pasivi la alegeri. Neparticiparea lor la acest exercițiu este o pedeapsă pe care a primit-o clasa politică”, a punctat vicepreședintele PDM .