Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.05.2018

Ambasada Moldovei din Estonia promovează turismul vitivinicol din țară

Ambasada Republicii Moldova în Estonia, în parteneriat cu ”Väike-Maarja Wine Club” din regiunea Lääne-Virumaa, a organizat un eveniment de promovare a turismului vitivinicol din Moldova, care a fost urmat de o degustare a celor mai alese vinuri a producătorilor autohtoni.

La deschiderea evenimentului, ambasadorul Inga Ionesii a remarcat că pentru anul 2018 Republica Moldova a fost desemnată Capitala Mondială a Turismului Vinicol, astfel sub patronajul Organizației Mondiale a Turismului pe parcursul anului vor fi organizate un șir de evenimente de anvergură. La eveniment au participat experți în domeniul vinicol, importatori și distribuitori de vinuri din Estonia, reprezentanți ai unor rețele comerciale și magazine specializate, precum și cei interesați de tradițiile sectorului vinicol din Moldova.

Participanții au avut ocazia să se familiarizeze despre istoria și tradițiile fabricării vinurilor, principalele trasee turistice vitivinicole, gastronomice, culturale, inclusiv drumul vinului, prezentate atât prin materiale promoționale, cât și prin realizarea unui tur virtual cu principalele atracții turistice ale țării noastre, prezentate de către ambasadorul Inga Ionesii. 

Potrivit MAEIE, invitații au avut posibilitatea să deguste vinuri rafinate albe și roșii fabricate din două sepajuri autohtone, Feteasca Albă și Feteasca Neagră a producătorilor „Timbrus”, „Cricova”, Chateau Vartely”, precum și “Cricova” Brut Rose Clasic”,  ”Gogu” Blanc de Merlo”, “Gitana Winery” Autograf Feteasca Regala.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus