18:21:11 28.03.2024
Stiri

Silvia Radu NU mai revine la Primăria Chișinău, chiar dacă avea asigurată funcția de viceprimar

Politică 21.05.2018 10:58 Vizualizări2154 Autor: Ziarul National
Silvia Radu NU mai revine la Primăria Chișinău, chiar dacă avea asigurată funcția de viceprimar


Candidatul independent Silvia Radu a anunțat că nu mai revine la Primăria Chișinău, după ce s-a clasat pe locul trei la alegerile locale de ieri și a ratat șansa de a accede în turul II.

„Vreau să mulțumesc cetățenilor Chișinăului care s-au prezentat la vot, să le mulțumesc în mod special celor care mi-au acordat încredere prin votul lor. Îmi doresc foarte mult ca lucrurile să înceapă să se schimbe cu adevărat în Chișinău, pentru asta am candidat și pentru asta am muncit în cele cinci luni ca primar interimar. Cetățenii trebuie să ceară viitorului primar să muncească pentru oraș și să lase politica la o parte, doar așa vom avea parte de schimbări reale în oraș. Vă spun cu certitudine că se pot face lucruri bune pentru oraș, dacă există voință și implicare din partea primarului”, a scris fostul primar interimar pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Silvia Radu a anunțat că a făcut deja demersurile necesare pentru ca să-și încheie activitatea în cadrul Primăriei Chișinău.

„Astăzi am făcut demersurile oficiale pentru încheierea activității mele în Primăria municipiului Chișinău. Le mulțumesc tuturor colegilor cu care am muncit în aceste luni, uneori zi și noapte. A fost o experiență din care am învățat multe lucruri utile și în care am avut ocazia să cunosc mai bine locuitorii Chișinăului. Voi continua să sprijin modernizarea capitalei și în activitățile mele viitoare, cu tot ce voi putea”, a punctat aceasta.

De menționat că Silvia Radu a acumulat circa 18 la sută din voturile exprimate ieri la alegerile locale.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md