/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Paraguay, a treia ţară care îşi inaugurează ambasada la Ierusalim

missing
21 mai 2018, ora 13:24

„Ambasada Paraguay este a treia ambasadă care se deschide în decurs de o săptămână la Ierusalim. Sunt momente extraordinare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Emmanuel Nahshon, adăugând că „vor veni încă multe altele”.

Ministrul securităţii interne israelian, Gilad Erdan, care l-a primit pe preşedintele Cartes la aeroport duminică, a salutat această iniţiativă: „Mulţumesc preşedintelui pentru decizia sa, care exprimă profunzimea legăturilor între cele două ţări ale noastre şi atitudinea sa curajoasă. Un alt şef de stat care alege adevărul şi întăreşte suveranitatea noastră asupra capitalei noastre”, a indicat el pe Twitter, conform canalului media citat.

Paraguay devine astfel al doilea stat din America Latină, după Guatemala, care urmează decizia foarte controversată a preşedintelui american Donald Trump.

SUA au procedat săptămâna trecută la deschiderea controversată şi ultramediatizată a noii lor ambasade la Ierusalim, care a coincis cu manifestaţii de mare amploare organizate de mişcarea palestiniană Hamas la frontiera Israelului cu Fâşia Gaza. Miercuri, a fost rândul Guatemalei de a-şi transfera la Ierusalim ambasada. Hondurasul, care îşi aliniase poziţia cu SUA şi Israel în 21 decembrie 2017 în cursul votării la ONU a rezoluţiei care condamna decizia americană, nu s-a pronunţat încă asupra transferului ambasadei sale, chiar dacă parlamentul a adoptat o rezoluţie ca ea să fie mutată la Ierusalim.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram