Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   (video) Tragedie aviatică în Cuba:…

(video) Tragedie aviatică în Cuba: peste 100 de persoane și-au pierdut viața

Un avion de pasageri de tip Boeing 737 s-a prăbuşit vineri, 18 mai, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Havana, transmite Euronews. La bordul aeronavei se aflau 114 persoane, dintre care 105 pasageri şi 9 membri ai echipajului. Potrivit datelor oficiale peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic.

Un angajat al spitalului Calixto Garcia din Havana, a declarat pentru Reuters că patru supraviețuitori au ajuns la spital, unul însă a decedat de la arsuri și alte traume. Ceilalți trei se află în stare gravă. Ziarul cubanez Granma a raportat că un copil în jurul vârstei de doi ani și alți patru copii se aflau la bordul avionului.

Aionul ar aparține companiei mexicane Damojh Aerolineas, cunoscută și sub denumirea de Global Air, și a fost închiriat de compania aeriană națională Cubana de Aviación. Aeronava era condusă de un echipaj străin, a declarat diplomatul cubanez Jose Ramon Cabanas pe Twitter. Șase dintre membrii echipajului erau mexicani.

În luna februarie, curent, un avion rus de pasageri s-a prăbușit după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova cu destinația Orsk, ucigând toți cei 65 de pasageri și șase membri ai echipajului la bord.

La începutul anului 2018, compania olandeză de consultanță în domeniul aviatic To70 și Rețeaua de siguranță aviatică anunțau că „anul 2017 poate fi considerat cel mai sigur de până acum pentru aviație”, deoarece companiile aeriene nu au înregistrat niciun accident soldat cu decese în zborurile comerciale de pasageri.

 

Foto, video: Euronews