Consiliul de Securitate şi Apărare al Ucrainei a aprobat la începutul lunii mai aceleaşi sancţiuni ca Statele Unite care vizează magnaţi şi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
Kievul a extins de asemenea sancţiunile existente împotriva a sute de companii şi entităţi din Rusia, ca răspuns la anexarea Crimeii în 2014 şi la sprijinul Kremlinului pentru rebelii proruşi din estul Ucrainei.
Decretul nu precizează persoanele sau companiile care se regăsesc pe cea mai recentă listă. Consiliul de Securitate şi Apărare a declarat că noile sancţiuni se vor aplica timp de cel puţin trei ani, inclusiv unor parlamentari şi oficiali de rang înalt de la Moscova.